7 Decembrie, 2016

Ministerul Sănătăţii vine cu proiecte importante care vizează reforma sectorului sanitar. Care sunt şi ce prevăd acestea?

Ministerul Sănătăţii (MS) a prezentat câteva proiecte de acte normative de importanţă însemnată care vizează reforma domeniului sănătăţii.

Acestea vor intra în vigoare din 2014.

• Proiectul de lege privind salarizarea personalului medical (proiect-pilot)
• Proiectul de lege privind malpraxis-ul (proiect refăcut)
• Proiectul de modificare a statutului spitalelor (proiect-pilot)
• Principiile pe care se va baza pachetul de servicii medicale de bază (proiect-pilot)

În continuare vă vom prezenta succint informaţii referitoare la aceste proiecte.

SALARIZAREA PERSONALULUI MEDICAL

Potrivit ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, medicii care vor alege să rămână în unităţile sanitare de stat (cu normă întreagă) vor avea posibilitatea să ofere consultaţii private după orele de program.

Scopul urmărit este creşterea veniturilor medicilor şi stoparea plecării acestora din unităţile de stat.

» Consultă proiectul AICI (format PDF).

MALPRAXISUL

Acest proiect este o refacere a proiectului lansat în dezbatere publică în luna iunie.

Noutatea adusă de acesta e introducerea obligatorie a unei proceduri de soluţionare amiabilă a litigiilor, lucru care va fi făcut prin negocieri directe între asigurat, asigurător şi pacient.

În cazurile dovedite de malpraxis, pacienţii vor beneficia de despăgubiri juste, iar medicii vor fi asiguraţi atât pentru daunele materiale, cât şi pentru cele morale.

Totodată, va fi introdusă clauza de anterioritate, care prevede că medicii vor fi asiguraţi pentru incidente petrecute cu până la trei ani înainte de încheierea contractului de asigurare.

» Consultă proiectul AICI (format PDF).

STATUTUL SPITALELOR

Această propunere de act normativ va da spitalelor posibilitatea să devină instituţii autonome şi competitive, cu un management eficient şi medici plătiţi în funcţie de performanţe.

Proiectul-pilot prevede împărţirea spitalelor în două mari categorii (vor fi alese 12 unităţi):

- spitale de interes naţional (cele regionale de urgenţă, judeţene de urgenţă şi institutele);
- spitale de interes local (cele municipale şi cele orăşeneşti).

» Consultă proiectul AICI (format PDF).

PACHETUL SERVICIILOR MEDICALE DE BAZĂ

Ministerul Sănătăţii defineşte pachetul de bază după principii ca extinderea accesului populaţiei la servicii sanitare de bază (şi pentru asiguraţi, şi pentru neasiguraţi), accent pe prevenţie şi eficacitate şi cost-eficacitate.

Astfel, pachetul de bază ar urma să conţină servicii preventive, servicii de urgenţă, programe de sănătate, servicii oferite de medicul de familie, ambulatoriu de specialitate şi servicii medicale eficientizate oferite în cadrul spitalelor.

Sursa: MS

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu