9 Decembrie, 2016

Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu

Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, aprobată prin Ordinul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr. 192/2014 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 129 din 21.02.2014 (M. Of. nr. 129/2014).

În vigoare de la 21.02.2014

CAPITOLUL I
Prevederi generale

Art. 1.
Prezenta metodologie stabileşte modul de calcul al contribuţiilor şi taxelor pe care contribuabilii trebuie să le declare şi să le plătească la Fondul pentru mediu.

Art. 2.
Prezenta metodologie se aplică de către contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, care datorează sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) -f)i)j)p)q)s) şi v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3.
Semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate în text este cea prevăzută în anexă.

CAPITOLUL II
Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 4.
Sunt obligaţi la plata contribuţiei de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, generatorii deşeurilor, respectiv deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane fizice sau juridice, care nu au calitatea de colector şi/sau de valorificator autorizat în condiţiile legii.

Art. 5.
Obligaţia de a calcula, de a reţine, de a declara şi de a vira la Fondul pentru mediu contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea de deşeuri metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, revine operatorilor economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor.

Art. 6.
Contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, se reţine prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu în termenul legal pentru virarea impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă.

Art. 7.
Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, de către generatorii deşeurilor, respectiv de către deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane juridice, către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de factură, cu evidenţierea distinctă a contribuţiei de 3% şi cu reţinerea acesteia.

Art. 8.
Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, de către generatorii deşeurilor, respectiv de către deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane fizice, către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de factură/adeverinţă de primire şi plată, cu reţinerea contribuţiei de 3% la achitarea sumei cuvenite vânzătorului de deşeuri.

Art. 9.
Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă valoarea de vânzare a deşeurilor metalice feroase şi neferoase şi a bunurilor destinate dezmembrării, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Art. 10.
(1) În cazul în care operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor devin deţinători de deşeuri metalice feroase şi neferoase, prin activitatea de dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe ori obiecte de inventar proprii sau devenite proprii prin achiziţie, au obligaţia de a plăti contribuţia de 3% la Fondul pentru mediu în cazul vânzării acestora.
(2) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă preţul mediu de achiziţie al deşeurilor metalice feroase şi neferoase din luna precedentă dezmembrării şi/sau casării bunurilor, mijloacelor fixe ori obiectelor de inventar, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, înmulţit cu cantitatea de deşeuri metalice feroase şi neferoase rezultată din activitatea de dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe ori obiecte de inventar proprii sau devenite proprii prin achiziţie.
(3) În cazul în care operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor nu pot stabili preţul mediu de achiziţie al deşeurilor metalice feroase şi neferoase pentru luna precedentă dezmembrării şi/sau casării bunurilor, mijloacelor fixe ori obiectelor de inventar, acesta este cel de la data dezmembrării şi/sau a casării bunurilor, mijloacelor fixe ori obiectelor de inventar.

Art. 11.
Contribuţia la Fondul pentru mediu prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

Art. 12.
În aplicarea prevederilor prezentului capitol, semnificaţia termenilor utilizaţi este prevăzută la pct. 7 şi 18 din anexă.

CAPITOLUL III
Modul de calcul al taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 13.
(1) Operatorii economici deţinători de surse staţionare care generează emisii de poluanţi în atmosferă sunt obligaţi la plata taxelor la Fondul pentru mediu, în cuantumul şi pentru substanţele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Metodologia de calcul este accesibilă integral în Lege5 Online – noul serviciu de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Foto: Sxc.hu

comentarii

Fara comentarii

Scrie un comentariu