3 Decembrie, 2016

Măriri salariale pentru angajaţii care gestionează fonduri europene

Salariile angajaţilor celor mai multe Autorităţi de Management pentru Programele Operaţionale vor fi aliniate la nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, ceea ce va duce la majorarea remuneraţiilor lunare.

Decizia a fost adoptată de Guvernul României în şedinţa de miercuri, 11 decembrie şi a fost anunţată de Ministerul Fondurilor Europene, printr-un comunicat de presă.

Decizia menţionată se va aplica pentru angajaţii Autorităţilor de Management pentru următoarele programe structurale:

    • Programul Operaţional Sectorial Transport;
    • Programul Operaţional Sectorial Mediu;
    • Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;
    • Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice;
    • Programul Operaţional Pescuit.

“Unificarea bazei de salarizare la nivelul celei aplicate la Ministerul Fondurilor Europene va susţine accelerarea absorbţiei fondurilor europene: aceşti funcţionari trebuie să performeze, iar veniturile mai mari îi vor stimula să dea rezultatele de care are nevoie România în acest domeniu. Suplimentar, unificarea nivelului de salarizare reprezintă şi o măsură de combatere a corupţiei.”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Sursa: MFE

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu