Ministerul Afacerilor Interne a publicat un proiect de lege pentru a modifica Statutul poliţistului, astfel încât angajările în sistem să se poată face şi din afara lui, fără ca solicitanţilor să li se ceară studii absolvite în domeniu.

Poliţia are un deficit de 10.000 de poliţişti, şi pentru a face atâtea angajări, MAI relaxează condiţiile de angajare şi propune modificarea  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Prima modificare ţine de foştii poliţişti, plecaţi din sistem prin restructurări sau prin demisie, în alte instituţii, care se pot întoarce fără examen pe post. Aici nu se vor încadra cei care au ieşit la pensie la limită de vârstă, cei care au fost destituiţi sau au avut calificative nesatisfăcătoare, cei care au fost condamnaţi sau au încercat să se angajeze fraudulos pe baza unor studii falsificate.

A doua modificare ţine de încadrarea directă a unor specialişti de care are nevoie poliţia (IT, resurse umane, alte domenii care nu ţin de activitatea de poliţie), prevedere care există şi acum, dar la categoria excepţiilor.

A treia modificare prevede transferul, tot fără examen, a unor angajaţi din domeniul apărării şi ordinii publice, care vor să lucreze în poliţie.

Pentru toate aceste categorii, proiectul legislativ propune ca primul an de încadrare să fie de formare profesională, iar în primii 3 ani de la angajare să nu se modifice condiţiile.

Pentru a crea un echilibru just între diferitele trasee de carieră, respective pentru a asigura realizarea interesului legitim al instituţiei privind funcţionarea optimă a unităţilor de poliţie, se propune ca raporturile de serviciu ale poliţiştilor reîncadraţi, încadraţi direct sau transferaţi să nu poată fi modificate prin delegare, detaşare, mutare şi transfer, timp de cel puţin 3 ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţie situaţiei în care intervine reorganizarea instituţiei. “

MAI mai precizează că noii angajaţi vor fi angajaţi pe baza unui concurs minim sau o selecţie a dosarelor, iar gradele profesionale acordate vor fi cele corespunzătoare studiilor şi vechimii solicitanţilor.

Proiectul legislativ este în dezbatere public la Senat, în procedură de urgenţă.

Ai nevoie de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here