6 Decembrie, 2016

Mai puţină birocraţie? Actele de stare civilă vor fi emise online!

În perioada următoare, în România va fi implementat un sistem online pentru depunerea cererilor de emitere/eliberare şi eliberarea în sine a actelor de stare civilă.

Bugetul total al proiectului este de 35 de milioane de euro, iar beneficiarul eligil este reprezentat de un parteneriat între Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (MAI – DGCTI) şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

Conform comunicatului de presă al MSI-ului, pentru emiterea unui document nou va fi nevoie doar de cartea de identitate, pentru că celelalte documente vor fi deja în sistem.

“Nu este vorba de o simplă digitalizare a unor documente, ci de regândirea unor procese astfel încât cetăţenii să vadă plus valoare în viaţa lor în termeni de timp redus de interacţiune fizică cu autorităţile, iar acestea să poată gestiona fluid şi eficient informaţiile. Pentru prima oară în istoria României ne propunem să facem un istoric al documentelor de stare civilă din ultima sută de ani”, a declarat ministrul Dan Nica.

Ce avantaje va aduce noul sistem:

• Creşterea gradului de transparenţă a prelucrării datelor de stare civilă;

• Reducerea birocraţiei;

• Reducerea timpului necesar emiterii unui certificat de stare civilă;

• Reducerea numărului de documente necesare pentru obţinerea de acte de stare civilă;

• Gestionarea coerentă şi asistată, prin mijloace IT avansate, a unui volum important de activităţi de stare civilă.

Stadiul actual al proiectului

Momentan, pe 17 aprilie s-a încheiat etapa de depunere a proiectelor pentru implementarea acestui sistem, care va fi disponibil la nivel naţional. Acum urmează etapa evaluării proiectelor depuse.

Sursa: MSI

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Un comentariu

  • Răspunde
    Marian
    mai 22 2013

    Cred că în viitor inclusiv căsătoriile vor fi oficiate online … pe skype! :D

Scrie un comentariu