11 Decembrie, 2016

MAI: Proiect de lege privind schimbarea permisului de conducere

Şoferii din România trebuie să se pregătească pentru un nou permis de conducere, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul de Interne. Noul permis va fi conform cu reglementările Uniunii Europene. Informaţiile pe care le conţine documentul trebuie să fie codificate la fel ca în străinătate, pentru ca atunci când conduceţi pe o şosea din Europa şi vă opreşte un poliţist să fie familiarizat cu forma şi conţinutul permiselor din ţara din care el face parte.

Noul permis de conducere nu pare diferit faţă de cel vechi. Este însă puţin mai lat, pentru că au apărut informaţii noi, care îl vor însoţi pe orice şofer în toată Europa.

 Potrivit proiectului de lege, forma noului permis de conducere adaptat normelor europene este următoarea:

I. FORMA

A. Forma este dreptunghiularã, având aspectul unei cãrţi de credit. Suportul este din policarbonat, iar personalizarea este realizată prin gravare cu laser. Caracteristicile fizice ale suportului modelului Uniunii Europene de permis de conducere sunt în conformitate cu standardele ISO 7810 şi ISO 7816-1.

Metodele de verificare a caracteristicilor permisului de conducere în vederea asigurării conformităţii cu normele internaţionale sunt în concordanţă cu standardul ISO 10373.

Permisul de conducere prezintă următoarele elemente pentru prevenirea falsificării:

- suport inert UV;

- model de fundal rezistent la contrafacere prin scanare, tipărire sau copiere, care să nu cuprindă culorile primare, cu cel puţin două culori speciale;

- microscriere;

- printare curcubeu;

- gravare guilloche pozitiv şi negativ;

- elemente optice variabile;

-  în zona fotografiei, modelul de fundal şi fotografia prezintă o zonă de suprapunere pe marginile fotografiei;

- elemente vizibile şi opace fluorescente;

- elemente opace şi transparente IR;

- caracteristici swoosh ale tiparului;

- tipărire prismatică;

- tipărire cu grosime variabilă;

- hologramă;

- fereastrã transparentă;

- tipărire parţialã tactilă.

B. Dimensiunile sunt conforme cu standardul ISO 7810, după cum urmează:

 - lăţime – 85,60 mm;

- înălţime – 53,98 mm;

 - grosime – 0,76 mm;

- raza de racordare a colţurilor – 3,18 mm.

II. CONŢINUTUL

2.1 Permisul de conducere este confecţionat în sistem duplex (faţa I şi faţa II verso). Informaţiile înscrise pe feţele permisului trebuie să poată fi citite cu ochiul liber, iar pe faţa II (verso), în cazul punctelor 9-12, sunt folosite caractere cu înălţimea de 5 puncte.

Faţa I, prezentată în figura nr.1 din anexa proiectului de lege , conţine urmãtoarele:

– denumirea documentului înscrisă cu majuscule – PERMIS DE CONDUCERE;

- înscrisul „ROMÂNIA” şi indicativul statului în circulaţia internaţională, “RO”, încadrat într-un dreptunghi albastru şi înconjurat de 12 steluţe galbene;

- rubrici care cuprind următoarele date:

1. numele;

2. prenumele;

3. data şi locul naşterii;

4. a) data emiterii permisului de conducere;

b) data expirării permisului de conducere;

 c) autoritatea emitentă;

d) codul numeric personal;

5. numărul permisului de conducere;

6. fotografia titularului;

7. semnătura titularului;

8. categoria (categoriile) de vehicule pe care titularul are dreptul să o (le) conducă;

 - cuvintele „Model al Uniunii Europene”, precum şi denumirea „Permis de conducere” tradusă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, care se înscriu cu litere roz, pe fundal.

Figura nr. 1

Faţa II (verso), prezentată în figura nr.2 din anexa proiectului de lege, conţine următoarele:

- un tabel cu rubricile 9-12, având următoarele semnificaţii:

 9. categoria (categoriile) de vehicule pe care titularul are dreptul să le conducă;

10. data obţinerii fiecărei categorii: este data obţinerii categoriei prin examen. Această dată va fi retranscrisă pe noul permis la toate înlocuirile sau schimbările ulterioare ale acestuia. Fiecare câmp al datei este completat cu două cifre în următoarea ordine: ziua.luna.anul (ZZ.LL.AA);

11. data expirării fiecărei categorii. Fiecare câmp al datei este completat cu două cifre în următoarea ordine: ziua.luna.anul (ZZ.LL.AA);

12. informaţii suplimentare/restricţii, sub forma codurilor armonizate ale Uniunii Europene, pentru fiecare categorie, după caz. În cazul în care un cod se aplică tuturor categoriilor pentru care a fost eliberat permisul, acesta se poate imprima la rubrica inscripţionată pe orizontală cu acelaşi număr (12) din subsolul tabelului; 13. spaţiu destinat înscrierii datelor necesare gestionării permisului;

14. spaţiu alocat pentru înscrieri administrative sau legate de siguranţa rutieră;

 - denumirea explicativă a rubricilor 1-12;

 - codul de bare.

Figura nr.2

După cum am precizat mai sus, la punctul 12 vor fi trecute resctricţiile sau informaţiile suplimentare, sub forma codurilor armonizate ale Uniunii Europene, pentru fiecare categorie, după caz.

Vă prezentăm în cele ce urmează câteva dintre codurile armonizate ale UE, prezentate în proiectul de lege al MAI:

De exemplu, daca purtaţi ochelari sau lentile de contact, în rubrică va fi trecut codul 01,06. Dacă vi s-a impus restricţie de conducere din motive medicale la călătoria pe timpul zilei (de exemplu: o oră după răsăritul soarelui şi o oră înainte de apus), atunci va fi trecut codul 05.01.

Dacă maşina dumneavoastră a suferit modificări, precum pedala de acceleraţie adaptată, o să apară codul 25.01. Sau dacă aveţi o restricţie de a circula pe autostradă, apare un alt cod, 05.07.

Toţi conducătorii auto vor avea menţionat, însă, codul 05.08 care se referă la interzicerea consumului de băuturi alcoolice.

Pentru a afla semnificaţiile mai multor coduri armonizate, vă sfătuim să citiţi proiectul de lege al MAI.

Toate aceste coduri sunt similare cu cele din ţările membre ale Uniunii Europene, astfel încât atunci când vă aflaţi în Germania, Italia sau Franţa şi sunteţi oprit de un poliţist, acesta să poată afla dacă, de exemplu, modificările din maşină se regăsesc pe document sau dacă sunteţi la volan, deşi nu aveaţi voie.

Noul permis va fi introdus în circulaţie din ianuarie 2013.

Surse: Ministerul Internelor şi Administraţiei Publice, incont.ro

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu