5 Decembrie, 2016

Legislaţie: OUG nr. 7/2013 privind modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2013 privind modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 111 din 26.02.2013 (M.Of. 111/2013).

Intrat în vigoare la: 26 februarie 2013

Luând în considerare faptul că la data aprobării prezentei ordonanţe de urgenţă Legea bugetului de stat pentru anul 2013 nu a intrat în vigoare, iar acest fapt conduce la necunoaşterea dimensiunii Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv a fondurilor alocate diferitelor segmente de asistenţă medicală şi, implicit, la imposibilitatea caselor de asigurări de sănătate de a încheia contracte cu furnizorii de servicii medicale,

având în vedere faptul că neadoptarea acestor măsuri imediate şi a reglementărilor lor de implementare, prin ordonanţă de urgenţă, ar genera disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra bunei desfăşurări a activităţii din unităţile sanitare publice, dar şi asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi în utilizarea eficientă a resurselor financiare din sistemul de sănătate,

ţinând cont că prin preluarea unor unităţi sanitare publice în finanţare de la bugetul de stat au fost preluate integral şi drepturile de personal aferente personalului contractual, iar neacordarea acestora ar crea tensiuni nejustificate,

având în vedere că acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului, iar prin neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă poate fi afectată funcţionarea în regim de lucru continuu a intervenţiei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi a transportului medical asistat al pacientului critic prin accentuarea deficitului de personal de la nivelul serviciilor de ambulanţă prin scăderea veniturilor salariale,

în considerarea faptului că aceste elemente cu impact major în sănătatea populaţiei vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I.Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1 – La articolul 217, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

“(4) În situaţia în care legea bugetului de stat nu este aprobată până la data de 31 decembrie a anului în curs, termenele prevăzute la alin. (2) şi (5) se prelungesc până la data de 31 martie, inclusiv, a anului următor.”

Art. II. - 1 (1) Termenul prevăzut la articolul VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 27 decembrie 2012, se prorogă până la data de 1 aprilie 2013.

1 (2) Prin excepţie, dispoziţiile prevăzute la articolul I punctul 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2012 intră în vigoare la data de 1 martie 2013.

Art. III. - 2 2 Termenele prevăzute la literele a) şi b) ale articolului VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 27 decembrie 2012, se prorogă până la data de 31 martie 2013, inclusiv.

Art. IV. - 1 1 (1) Personalul unităţilor prevăzute la art. 93 alin. (11 ) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază şi după data de 1 martie 2013 de drepturile prevăzute la art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Până la data de 31 decembrie 2013 plata drepturilor prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pe anul 2013 la titlul 10 “Cheltuieli de personal”.

PRIM-MINISTRU,

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Bucureşti, 19 februarie 2013.

Nr. 7.

Despre autor  ⁄ Lege5

Ca profesioniști, cu toții ne dorim să identificăm modificările legislative rapid și să evităm erorile. Dacă până acum această activitate consuma timp și resurse, azi ne putem baza pe softul Lege5 pentru această sarcină. Având un motor de căutare performant, Lege5 procesează informația și oferă rezultate exacte la nivel de paragraf în câteva secunde. O performanță, dacă ținem cont de faptul că softul conţine o bază de date complexă: atât legislația românească și europeană, cât și jurisprudența românească și europeană. Lege5 a fost gândit pentru oameni activi și mobili. De aceea, am creat variante care se potrivesc oricărui dispozitiv şi stil de lucru. Click aici şi află mai multe.

Fara comentarii

Scrie un comentariu