8 Decembrie, 2016

Legislaţie: OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 703 din 15.11.2013 (M.Of. nr. 703/2013).

În vigoare de la 15.11.2013

Având în vedere că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2013 a personalului bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2013,

ţinând cont că neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2014 ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice,

luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune, avându-se în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, condiţie sine qua non pentru menţinerea acordurilor cu organismele financiare internaţionale.

Întrucât prin semnarea acordurilor cu organismele financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a ţării, România s-a angajat să reducă în continuare arieratele din sectorul bugetar,

ţinând seama de faptul că pe perioada sezonului rece va creşte consumul de energie electrică şi termică, la nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale se impune finanţarea unor cheltuieli urgente pentru asigurarea agentului termic pentru populaţie,

dat fiind faptul că trecerea din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea Ministerului Sănătăţii a Spitalului General Căi Ferate Paşcani şi Spitalului General Căi Ferate Simeria are drept consecinţă pierderea finanţării din fonduri europene a proiectului “Sistem informatic privind managementul actului medical”, semnat de către liderul de proiect Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti în numele şi pentru Asociaţia spitalelor aparţinând Ministerului Transporturilor, formată din Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti, Spitalul General CF Paşcani, Spitalul General CF Simeria, aflat actualmente în stadiu de implementare,

având în vedere că, în baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă – “C.F.R. Marfă” – S.A. este angajată în procesul de restructurare şi privatizare, se impune adoptarea unor măsuri de protecţie socială.

Întrucât prin angajamentele asumate, potrivit scrisorii de intenţie, România trebuie să accelereze procesul de producere şi distribuire a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I
Salarizarea în anul 2014 a personalului plătit din fonduri publice

Art. 1. - (1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(4) În anul 2014, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.

(5) În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.

(6) Valoarea de referinţă se menţine şi în anul 2014 la 600 lei.

Art. 2. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu luna ianuarie 2014, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost stabilite pentru luna decembrie 2013, se majorează cu până la 10%, fără a depăşi salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pentru următoarele categorii de personal plătit din fonduri publice:

a) personalul didactic din învăţământul preuniversitar prevăzut la anexa nr. II, capitolul I lit. A pct. 5, din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani;
b) personalul didactic din învăţământul universitar prevăzut la anexa nr. II, capitolul I lit. A pct. 4, din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani.

(2) Salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se determină prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare aferente funcţiei deţinute cu valoarea de referinţă de 600 lei, prevăzută la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

(3) Salariul de bază stabilit pentru luna decembrie 2013, care se majorează conform alin. (1), este cel stabilit conform prevederilor Legii nr. 63/2011 şi cuprinde: salariul de încadrare al funcţiei didactice şi, după caz, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia pentru învăţământ special, gradaţia de merit, indemnizaţia pentru personalul didactic care îndeplineşte activitatea de diriginte, pentru învăţători, educatoare, institutori şi profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar, sporul de vechime, sporul de predare simultană şi compensaţiile tranzitorii.

(4) Începând cu luna ianuarie 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază prevăzut la alin. (3) de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent cu care a fost majorat salariul de bază, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(5) În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.

(6) Personalul prevăzut la alin. (1) al cărui salariu de bază stabilit pentru luna decembrie 2013 este mai mare decât salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, îşi menţine cuantumul brut al salariului de bază, sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(7) În cazul în care personalul didactic de predare prevăzut la alin. (1) promovează la o tranşă de vechime în învăţământ superioară sau la un grad didactic superior şi salariul de bază pentru noua încadrare, similar în plată, este mai mic decât cel avut anterior promovării, se menţin în plată drepturile salariale avute, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 poate fi consultată integral în Lege5 Online – noul serviciu de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

Fara comentarii

Scrie un comentariu