5 Decembrie, 2016

Legislaţie: Ordinul MEN nr. 3281/2013 pentru modificarea Metodologiei de acordare a gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar

Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3281/2013 pentru modificarea Metodologiei şi a criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6211/2012, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 117 din 1.03.2013 (M.Of. 117/2013).

Intrat în vigoare la: 1 martie 2013

În baza prevederilor art. 264 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. –

Metodologia şi criteriile privind acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.211/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Art. 2. –

(1) Numărul de gradaţii care se acordă se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic, aflate în plată, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii publice.”

2. La articolul 9, punctul 1 va avea următorul cuprins:

” 1. Candidatul întocmeşte şi depune la conducerea unităţii de învăţământ/conexe în care a funcţionat în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012 raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate, însoţit de documente doveditoare, realizat în conformitate cu fişa de evaluare elaborată de inspectoratul şcolar pentru acordarea gradaţiei de merit, la categoria de personal în care acesta se încadrează.

În cazul în care candidatul este pretransferat, acesta îşi depune dosarul la unitatea de învăţământ unde este titular la data depunerii dosarului.

În situaţia în care candidatul este detaşat în alt judeţ, acesta poate depune dosarul la unitatea de învăţământ unde funcţionează la data depunerii dosarului sau la unitatea de învăţământ unde este titular. Plata gradaţiei de merit încetează pentru candidatul care, ulterior obţinerii gradaţiei de merit în alt judeţ decât cel în care este titular, revine la postul pe care este titular sau se detaşează în alt judeţ.

Cadrele didactice angajate pe perioadă determinată depun documentele menţionate anterior la conducerea unităţii de învăţământ la care sunt încadrate la data depunerii dosarului. Candidaţii care îşi desfăşoară activitatea în două sau mai multe unităţi de învăţământ depun documentele la conducerea uneia dintre aceste unităţi de învăţământ.”

Art. II. –

Direcţia generală, resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. –

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Bucureşti, 26 februarie 2013.

Nr. 3.281.

Despre autor  ⁄ Lege5

Ca profesioniști, cu toții ne dorim să identificăm modificările legislative rapid și să evităm erorile. Dacă până acum această activitate consuma timp și resurse, azi ne putem baza pe softul Lege5 pentru această sarcină. Având un motor de căutare performant, Lege5 procesează informația și oferă rezultate exacte la nivel de paragraf în câteva secunde. O performanță, dacă ținem cont de faptul că softul conţine o bază de date complexă: atât legislația românească și europeană, cât și jurisprudența românească și europeană. Lege5 a fost gândit pentru oameni activi și mobili. De aceea, am creat variante care se potrivesc oricărui dispozitiv şi stil de lucru. Click aici şi află mai multe.

Fara comentarii

Scrie un comentariu