6 Decembrie, 2016

Legislaţie: Ordinul MEN nr. 3128/2013 pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile, specializările din învăţământul preuniversitar 2013

Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3128/2013 pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2013, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 92 din 13.02.2013 (M.Of. 92/2013).

În conformitate cu prevederile art. 18, art. 94 alin. (1), alin. (2) lit. n), art. 137-140, art. 244 alin. (5), art. 247, art. 248 alin. (4)-(6), art. 262 şi 263 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, în temeiul prevederilor Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.239/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. –

Se aprobă Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2013, denumit în continuare Centralizator, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

___________

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

Art. 2. –

(1) Candidaţii ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator vor primi acceptul de participare la etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite şi dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator. În aceste situaţii acceptul de participare la etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar se acordă cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

(2) Cuprinderea specializărilor, a programelor de studii universitare de licenţă sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator şi pentru alte discipline/domenii din învăţământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Art. 3. –

Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională, Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ superior, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare judeţene, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. –

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Bucureşti, 1 februarie 2013.

Nr. 3.128.

Despre autor  ⁄ Lege5

Ca profesioniști, cu toții ne dorim să identificăm modificările legislative rapid și să evităm erorile. Dacă până acum această activitate consuma timp și resurse, azi ne putem baza pe softul Lege5 pentru această sarcină. Având un motor de căutare performant, Lege5 procesează informația și oferă rezultate exacte la nivel de paragraf în câteva secunde. O performanță, dacă ținem cont de faptul că softul conţine o bază de date complexă: atât legislația românească și europeană, cât și jurisprudența românească și europeană. Lege5 a fost gândit pentru oameni activi și mobili. De aceea, am creat variante care se potrivesc oricărui dispozitiv şi stil de lucru. Click aici şi află mai multe.

Fara comentarii

Scrie un comentariu