6 Decembrie, 2016
  • Lista din 23.02.2006, Ministerul Finanţelor Publice

    Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile care primesc subvenţii de la bugetul local în anul 2006, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială din 23.02.2006 *)

  • Lista din 21.06.2006, Primărie

    Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile cărora li s-au alocat finanţări de la bugetul municipiului Târgu Mureş în perioada mai-decembrie 2006, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, şi ale Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general din 21.06.2006

  • Lista din 24.08.2006, Ministerul Finanţelor Publice

    Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile cărora li s-au acordat subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în anul 2005, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială din 24.08.2006 *)

  • Lista din 02.08.2006, Primărie

    Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile cărora li s-au alocat finanţări de la bugetul municipiului Bistriţa pe anul 2006, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, şi ale Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general din 02.08.2006

  • Lista din 19.12.2006, Primărie

    Lista cuprinzând asociaţiile care primesc subvenţii de la bugetul local în anul 2007, în conformitate cu Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială din 19.12.2006

  • Lista din 27.02.2006, Consiliul Local

    Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică ce beneficiază de subvenţii în anul 2006 din bugetul local al municipiului Braşov, precum şi nivelul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială din 27.02.2006

  • Lista din 19.06.2006, Consiliul Local

    Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care primesc subvenţii de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Târnăveni pentru anul 2006, precum şi cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială din 19.06.2006

  • Lista nr. 3244/2006, Consiliul Local

    Lista nr. 3244/2006 privind asociaţiile şi fundaţiile care au beneficiat de subvenţii de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Zalău pentru anii 2004, 2005 şi 2006, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998*)