6 Decembrie, 2016

Legislaţie: Circulara BNR nr. 2/2013 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint

Circulara Băncii Naţionale a României nr. 2/2013 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 350 de ani de la înălţarea bisercii de lemn Sfinţii Arhangheli din Rogoz, Maramureş, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 96 din 15.02.2013 (M.Of. 96/2013).

Intrată în vigoare la: 15 februarie 2013

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 11 februarie 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 350 de ani de la înălţarea bisericii de lemn Sfinţii Arhangheli din Rogoz, Maramureş.

Art. 2. –

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală 10 lei
Metal Argint
Titlu 9990/00
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Calitate Proof
Cant zimţat

Aversul monedei prezintă imaginea bisericii de lemn Sfinţii Arhangheli din Rogoz şi siluetele din faţă şi din profil ale bisericii, decupate în imaginea unui fragment din peretele exterior al acesteia; stema României, valoarea nominală “10 LEI”, anul de emisiune “2013″ şi inscripţia “ROMANIA”.

Reversul monedei redă icoana Sfintei Treimi din absida altarului bisericii Sfinţii Arhangheli din Rogoz şi inscripţiile: “monumente de arta medievala crestina”, “BISERICA SFINTII ARHANGHELI ROGOZ” şi anul înălţării “1663″.

Art. 3. –

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Art. 4. –

Monedele din argint dedicate aniversării a 350 de ani de la înălţarea bisericii de lemn Sfinţii Arhangheli din Rogoz, Maramureş, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. –

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Preşedintele Consiliului de

administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

Bucureşti, 8 februarie 2013.

Nr. 2.

Despre autor  ⁄ Lege5

Ca profesioniști, cu toții ne dorim să identificăm modificările legislative rapid și să evităm erorile. Dacă până acum această activitate consuma timp și resurse, azi ne putem baza pe softul Lege5 pentru această sarcină. Având un motor de căutare performant, Lege5 procesează informația și oferă rezultate exacte la nivel de paragraf în câteva secunde. O performanță, dacă ținem cont de faptul că softul conţine o bază de date complexă: atât legislația românească și europeană, cât și jurisprudența românească și europeană. Lege5 a fost gândit pentru oameni activi și mobili. De aceea, am creat variante care se potrivesc oricărui dispozitiv şi stil de lucru. Click aici şi află mai multe.

Fara comentarii

Scrie un comentariu