1 Noiembrie, 2014

Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014

Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 805 din 19.12.2013 (M.Of. nr. 805/2013).

În vigoare de la 22.12.2013

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1.

Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2014

Art. 2.

(1)
 Sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 100.932,3 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 119.254,6 milioane lei, cu un deficit de 18.322,3 milioane lei.
(3) Sinteza cheltuielilor bugetare, pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2.
(4) Bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(5) Se interzic reţinerea şi utilizarea de către ordonatorii de credite finanţaţi integral din bugetul de stat a oricăror venituri proprii care nu sunt prevăzute în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.

Art. 3.

Cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finanţare, iar în cadrul acestora pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate de cheltuieli.

SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2014

Art. 4.

Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 15.225,5 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:
a) 2.056,8 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, potrivit anexei nr. 4;
b) 11.046,4 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 5;
c) 368,3 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, prevăzute în anexa nr. 6, a căror repartizare, pe unităţi administrativ-teritoriale, se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor;
d) 1.754,0 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, prevăzute în anexa nr. 7, care se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5.

(1)
 Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 4 lit. a), sunt destinate:
a) finanţării sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap;
b) finanţării drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
c) finanţării drepturilor privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional;
d) finanţării cheltuielilor privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, pentru elevii prevăzuţi la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care frecventează învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat, în limita sumelor totale aprobate potrivit anexei la Hotărârea Guvernului nr. 800/2013 privind stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a măsurilor adiacente distribuţiei de fructe, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2013-2014;
e) finanţării învăţământului special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională;
f) finanţării instituţiilor de cultură descentralizate începând cu anul 2002;
g) plăţii contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară;
h) finanţării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor judeţene;
i) plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, în cuantumul prevăzut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013.

(2)
 Finanţarea serviciilor sociale prevăzute la alin. (1) lit. a) se va face pe baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.

(3)
 Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 4 lit. b), sunt destinate:
a) finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b) plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în cuantumul prevăzut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012;
c) finanţării drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 356/2013 poate fi consultată integral în Lege5 Online – noul serviciu de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

Fara comentarii

Scrie un comentariu