7 Decembrie, 2016

Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

Legea nr. 124/2014 (Parlamentul României) privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 24.09.2014 (M.Of. nr. 700/2014).

În vigoare de la 27.09.2014

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1.
Prezenta lege se aplică:
a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
b) personalului plătit din fonduri publice absolvent al unei forme de învăţământ superior, care a susţinut şi promovat examenul de licenţă, încadrat pe funcţii corespunzătoare nivelului de studii absolvit şi care nu poate face dovada deţinerii unei diplome de licenţă, ca urmare a neeliberării acesteia de către instituţiile abilitate.

Art. 2.
(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.
(2) Se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituţiile publice reprezentând contravaloarea tichetelor cadou acordate în anii 2008 şi 2009 prin hotărâri ale consiliilor locale, pe care personalul din învăţământul preuniversitar de stat trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.
(3) Se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituţiile publice reprezentând plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale ale salariaţilor suportate integral din credite primite de la bugetul de stat şi nerecuperate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în termenul legal de prescripţie, respectiv la finele lunii decembrie 2013, pe care persoanele identificate de angajator ca responsabile trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.

Legea nr. 124/2014 este disponibilă integral în Lege5 Online – soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

Despre autor  ⁄ Lege5

Ca profesioniști, cu toții ne dorim să identificăm modificările legislative rapid și să evităm erorile. Dacă până acum această activitate consuma timp și resurse, azi ne putem baza pe softul Lege5 pentru această sarcină. Având un motor de căutare performant, Lege5 procesează informația și oferă rezultate exacte la nivel de paragraf în câteva secunde. O performanță, dacă ținem cont de faptul că softul conţine o bază de date complexă: atât legislația românească și europeană, cât și jurisprudența românească și europeană. Lege5 a fost gândit pentru oameni activi și mobili. De aceea, am creat variante care se potrivesc oricărui dispozitiv şi stil de lucru. Click aici şi află mai multe.

Fara comentarii

Scrie un comentariu