3 Decembrie, 2016

Jurisprudenţa naţională în dreptul fiscal

În continuare, vom exemplifica rolul practicii judiciare naţionale (jurisprudenţa  Curţii Constituţionale şi a instanţelor din România) în ce priveşte aplicarea dreptului fiscal.

Notă: Citiţi mai întâi prima parte a materialului - “Rolul jurisprudenţei în dreptul fiscal”.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională, instituţie-garant a supremaţiei Constituţiei, a avut şi are un rol important în limitarea excesului de putere. Doctrina [1] a punctat excelent atât aspectele pozitive, cât şi cele negative ale deciziilor Curţii Constituţionale luate cu ocazia examinării unor excepţii de neconstituţionalitate, identificând principii de drept fundamentale pentru dreptul fiscal: principiul legalităţii (Decizia CCR nr. 5/1992 [2]) sau principiul egalităţii în materie fiscală (Decizia CCR nr. 53/1994 [3] sau Decizia CCR nr. 159/2008 [4]). Aceste principii au fost reflectate şi de legislaţia fiscală în vigoare, respectiv în art. 3 şi 4 din Codul fiscal al României [5].

Pentru practicieni, prezintă importanţă deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unor texte de lege în sensul suspendării aplicării acestora. Cu toate acestea, aşa cum rezultă şi din exemplul de mai sus, argumentele juridice prezentate de magistraţii Curţii Constituţionale au dat naştere unor principii fundamentale pentru dreptul fiscal.

Practica instanţelor judecătoreşti

Hotărârile judecătoreşti din sistemul nostru de drept au autoritate numai asupra speţelor la care se referă, însă interpretările date legislaţiei fiscale sunt utile şi practicienilor – avocaţi sau consultanţi fiscali. Mai mult, nu au fost puţine cazurile în care, în urma unor decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost modificate sau abrogate dispoziţii din acte normative (de regulă, interpretative) în sensul indicat de instanţă. Un exemplu în acest sens este art. 117 alin. (5) din Codul de procedură fiscală ca urmare a Deciziei ÎCCJ nr. 7245/2004 privind actualizarea sumelor, aplicaţie a principiului echităţii în dreptul fiscal.

Prima categorie de hotărâri judecătoreşti pe care dorim să o evidenţiem este cea care se referă la exercitarea controlului de legalitate, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [6]. Un exemplu în acest sens este Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2102/2009 [7] prin care s-a menţinut anularea taxei radio şi taxei TV pentru microîntreprinderi, decisă de Curtea de Apel Cluj. Această speţă este interesantă deoarece instanţa nu s-a limitat la analiza temeiului legal al acestei impuneri cvasi-fiscale (art. 40 din Legea nr. 41/1994 [8]) destinată constituirii surselor de finanţare a Societăţilor Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, ci a a definit limitele în care se poate aplica taxa pentru serviciul de radiodifuziune şi pentru serviciul de televiziune, prin raportare atât la alte acte normative, cât şi la principiul echităţii (egalităţii în materie fiscală). 

A doua categorie de hotărâri relevante cuprinde hotărârile privind dreptul procedural fiscal şi contenciosul administrativ, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu rolul atribuit de Constituţie şi de legislaţia privind organizarea judecătorească. În acest domeniu, jurisprudenţa este bogată, vizând diverse aspecte precum:

- competenţa instanţelor de contencios fiscal (Deciziile ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 694/2005, 3802/2005, 2755/2003 etc.);
- competenţa materială a autorităţilor (organelor) fiscale (Deciziile ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 280/2010 şi 3876/2010);
- subiectul activ al unei contravenţii la regimul accizelor (Decizia ÎCCJ nr. 61/2007, secţiile unite – recurs în interesul legii);
- motivarea cazului bine justificat, în legătură cu suspendarea executării actului administrativ fiscal (Deciziile ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 5191/2005, 2052/2006, 3015/2008, 2974/2010 etc.);
- condiţiile pentru reverificarea unei perioade (Deciziile ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 232/2010 şi 1218/2010 etc.).

Ultima categorie de hotărâri la care vom face referire vizează deciziile privind aplicarea dreptului material fiscal. În acest domeniu, deşi cele mai multe decizii se regăsesc la nivelul curţilor de apel, vom face referire la câteva decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, înţelesul şi rolul documentelor justificative (noţiune specifică reglementărilor contabile şi fiscale) a fost clarificat prin raportare la legislaţia contabilă (şi nu la cea fiscală) prin Deciziile ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal,  nr. 1826/2004, nr. 5/2007 şi nr. 2987/2008.

În categoria hotărârilor care dezleagă probleme de interpretare a dreptului material  fiscal se includ câteva decizii ale secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Astfel, Decizia nr. 5230/2005 recunoaşte preeminenţa reglementărilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri faţă de dreptul intern.

Alte decizii (Deciziile Curţii Supreme de Justiţie nr. 2323/2001 şi 2040/2001) stabilesc şi modul în care se interpretează dispoziţiile convenţiilor de evitare a dublei impuneri, interpretare preluată şi în hotărâri mai recente ale curţilor  de apel (Sentinţa nr. 3240/2008 a Curţii de apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recursul la Înalta Curte de Casaşie şi Justiţie a fost respins prin Decizia nr. 2832/2009). În ultima speţă, se arată că impunerea dividendelor potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri cu Cipru şi Germania se face numai în statul de rezidenţă a beneficiarului venitului (asociat/acţionar) în temeiul primului alineat al art. 10 al acestor convenţii. Faţă de posibilitatea aplicării alin. (2) al art. 10 din convenţie (care acordă dreptul de impunere şi statului sursă a venitului), instanţa supremă a reiterat faptul că dispoziţiile alin. (2) sunt supletive (şi nu imperative), referindu-se numai la cuantumul impozitului care ar putea fi reţinut.

Începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă [9], Înalta Curte de Casație și Justiție capătă un rol preeminent în aplicarea unitară a legislației. Astfel, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul recursurilor în interesul legii sau hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (art. 514-521 din noul Cod de procedură civilă) devin obligatorii pentru instanțe, în vederea asigurării interpretării unitare a legii.

După această trecere în revistă a rolului jurisprudenţei pentru dreptul fiscal, se impune concluzia că pentru practicieni cunoaşterea jurisprudenţei reprezintă nu numai o obligaţie, ci şi un izvor de înţelepciune juridică care poate fi accesat cu un efort minim. O temă atât de generoasă cum este jurisprudenţa fiscală nu poate fi  decât o provocare pentru un consultant fiscal, însă studiul acesteia nu poate aduce decât beneficii profesionale.


[1] R. Bufan, M. Şt. Minea – Codul fiscal comentat, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti 2008 p. 18-20

[2] Decizia CCR nr. 5/1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 22 iulie 1992 – „Constituţia a consacrat regula după care impozitele şi taxele pentru bugetul de stat [...] se stabilesc numai prin act ce are forţa juridică a legii, [...].”

[3] Decizia CCR nr. 53/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 312 din 9 noiembrie 1994

[4] Decizia CCR nr. 159/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 4 februarie 1999

[5] Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003.

[6] Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004.

[7] Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2102/2009, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru examinarea recursului declarat de Societatea Comercială KART CONSTRUCT – S.R.L. Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009

[8] Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare. 

––––––––––––(P)––––––––––––

Aveţi nevoie de forma consolidată la zi a actelor normative? Acum puteţi cumpăra online acte normative (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro, fără să aveţi nevoie de un abonament Lege5.

Achiziţionarea actelor normative se face din zona gratuită a aplicaţiei Lege5 Online. Din momentul achiziţionării, aveţi acces la fişiere timp de două săptămâni. Formele consolidate pot fi descărcate de maximum patru ori în această perioadă.

Cum procedaţi ca să cumpăraţi online un document electronic? Găsiţi un ghid AICI.

Lege5 este soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

L5S

Foto articol: Sxc.hu

comentarii

Despre autor  ⁄ Emilian Duca

Emilian Duca are o experiență de peste 20 de ani, atât în mediul privat, cât și în administrația de stat. Este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România şi autor de articole și cărți de specialitate. Participă frecvent ca lector la conferințe, seminarii și emisiuni TV pe teme economice și fiscale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu