3 Decembrie, 2016

Introducerea taxei pe clădirile speciale majorează preţul biletelor la metrou

Reprezentanţii Metrorex anunţă că, în contextul în care subvenţia de la bugetul de stat este foarte mică, majorarea tarifelor de călătorie cu metroul este iminentă şi s-ar putea aplica în perioada imediat următoare, pentru că instituţia nu mai poate face faţă cheltuielilor foarte mari.

„Bugetul pe anul 2014 a fost construit dezechilibrat, întrucât subvenţia alocată Metrorex prin legea bugetului de stat reprezintă circa 65% din necesarul fundamentat şi solicitat de Metrorex. În aceste condiţii, este evident faptul că bugetul a fost construit dezechilibrat, ţinând seama şi de anumite cheltuieli care au intervenit şi care nu au fost prevăzute în 2013 şi 2014. Spun asta pentru că a apărut Ordonanţa de Urgenţă 102/2013 prin care se impozitează clădirile speciale cu 1,5% (n.r. – taxa pe stâlpi). Asta reprezintă aproape 50 milioane lei drept cheltuială pentru Metrorex, pentru că este vorba de întreg patrimoniul public, tot ce înseamnă staţii, tunele. Această cheltuială de 50 milioane lei noi nu am avut-o anul trecut. [...]“, a declarat, pentru B365.ro, Marin Aldea, director Managementul Operaţiunilor, în cadrul Metrorex.

Potrivit acestuia, pierderea de anul trecut a fost generată de două componente: nivelul redus al subvenţiilor, dar şi faptul că nu s-au majorat tarifele de călătorie cu metroul, deşi această măsură s-a luat în calcul la construirea echilibrată a bugetului. Marin Alea a mai adăugat că, în prezent, costul mediu al unei călătorii cu metroul este de 1 leu, în timp ce costul real al călătoriei este de 4 lei.

Citeşte articolul integral pe b365.ro .

Foto: Sxc.hu 

comentarii

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Comentarii

  • Răspunde
    Maria
    septembrie 30 2014

    Dupa alegerile din toamna trebuie sa ne mai astpetam la si mai multe taxe si impozite decat am avut pana acum.
    Nu uitati ca productia Romaniei nu a crescut semnificativiar pensionarii care primesc pensie din munca celor activi sunt tot atat de multi ca inainte deci nu va asteptati la minuni din partea oricarui guvern.
    O vor duce bine doar categoriile sociale care merg la vot, adica batraneii.

  • Răspunde
    Jeni
    septembrie 30 2014

    Deci copii, nu va mai amagiti cu apa rece,
    Guvernul care vine va inventa noi si noi taxe, ca doar statul traieste doar din taxe puse pe cetatenii impovarati, deoarece productia e cam inexistenta deci bunastarea nu prea are de unde sa vina.

Scrie un comentariu