4 Decembrie, 2016

Întinderea drepturilor organului de control fiscal privind verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului

În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

Pe fondul acestor dispoziţii ale Codului de procedură fiscală, prevăzute în art. 56 şi urm., o societate comercială, intimată într-un proces la Tribunalul Sălaj – Secţia civilă, a atacat reglementările menţionate ca fiind neconstituţionale, pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia a susţinut că dispoziţiile art. 56 şi art. 57 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, “prin formularea ambiguă şi interpretabilă conferă drepturi de control asupra tuturor actelor unei societăţi comerciale, fără să specifice că fiecare organ de control are dreptul de a verifica numai actele care cad în competenţa sa. De asemenea, în ciuda faptului că există text de lege care permite ca actele solicitate la control să fie prezentate şi ulterior, autorităţile nu respectă acest drept al contribuabilului”. Totodată, se îngrădeşte liberul acces la justiţie, precum şi limitele în care justiţiabilii pot solicita instanţelor de judecată anularea unor acte.

În aceeaşi cauză, autoarea a mai ridicat o excepţie de neconstituţionalitate asupra art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, susţinând că deşi textul de lege criticat impune obligaţia organului constatator de a înainta instanţei de judecată plângerea împotriva procesuluiverbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, totuşi agentul constatator poate să nu înainteze plângerea, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Constituţie.

Cauza fiind în stare de judecată, a fost ascultat şi reprezentantului Ministerului Public, care a pus concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi art. 57 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate respectă cerinţele referitoare la precizie şi claritate şi oferă suficiente garanţii pentru respectarea inviolabilităţii domiciliului şi a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a acesteia ca inadmisibilă.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 56 şi art. 57 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, şi dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu următorul conţinut:

Art. 56 din Codul de procedură fiscală:

“(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

(3) Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.”;

Intervenim aici cu precizarea că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, în vigoare de la 17 septembrie 2011, articolului 56 i-au fost adăugate două noi paragrafe, al căror conţinut este următorul:

“(4) Dovada reţinerii documentelor prevăzute la alin. (3) o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de contribuabil, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului.

(5) În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziţia organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului, păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil prin înscrierea menţiunii «conform cu originalul» şi prin semnătura acestuia.”

Art. 57 din Codul de procedură fiscală:

“(1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.

(2) Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

(3) Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.

(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(5) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.”;

Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor:

“(1) Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei a invocat prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 136 alin. (5) referitoare la proprietate. De asemenea, au fost invocate şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi art. 57 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, Curtea a constatat că, potrivit art. 49 din Codul de procedură fiscală, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal administrează mijloace de probă, putând proceda la solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane; solicitarea de expertize; folosirea înscrisurilor; efectuarea de cercetări la faţa locului.

Enumerarea nu reprezintă o ordine obligatorie pe care organul fiscal competent trebuie să o respecte, ci, în funcţie de aspectele fiscale ce trebuie a fi lămurite, va selecta unul sau mai multe dintre mijloacele de probă prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art.21 şi art.24, deoarece contribuabilul se află în imposibilitatea atacării procesului-verbal întocmit ca urmare a cercetării la faţa locului, Curtea a constatat că această critică nu poate fi reţinută. Procesul-verbal, întocmit în baza art. 57 din Codul de procedură fiscală, are ca scop realizarea de constatări în interes fiscal sau probarea unei situaţii fiscale de fapt prin verificarea unor terenuri, încăperi sau a altor incinte, fără a sta la baza întocmirii unei decizii de impunere. Procesul-verbal astfel întocmit nu poate fi calificat ca fiind un act administrativ fiscal potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, deoarece nu se referă la stabilirea, modificarea sau stingerea unor drepturi şi obligaţii fiscale nefiind susceptibil de a fi contestat.

În continuare, Curtea constată că cercetarea la faţa locului poate fi dispusă la solicitarea organului de soluţionare a contestaţiei, în cadrul procedurii recursului administrativ, pentru lămurirea aspectelor care fac obiectul contestaţiei. Ulterior pronunţării deciziei date în soluţionarea contestaţiei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, adică şi asupra aspectelor ce ţin de procedura cercetării la faţa locului.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Curtea a constatat că, prin Decizia nr.953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale.

Cu acel prilej Curtea a statuat că prin dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.  Ca atare, această critică de neconstituţionalitate nu a a fost calificată ca inadmisibilă.

Intervenim din nou pentru a arăta că, de altfel, textul articolului 32 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor a fost abrogat, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art.56 şi a art.57 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prin Decizia nr. 1537 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul oficial nr. 81 din 1 februarie a.c., decizie definitivă şi general obligatorie.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu