O societate stabilită în Franța, nestabilită și neînregistrată în România în scopuri de TVA încheie un contract pentru livrarea “la cheie” a unei construcții pentru un Beneficiar din România într-o perioadă de 2 ani. Pentru această livrare, furnizorul francez efectuează următoarele tranzactii: a. proiectarea este realizată în Franța de către specialistii francezi; b. utilizează subcontractori români pentru lucrările de construcții montaj;  c. transferă din Franța în România materiale și instalații care urmează să devină părți componente ale clădirii sau efectuează achiziții intracomuniatare în România de la alti furnizori straini;  d. trimite periodic în România specialiști care să asigure supervizarea lucrărilor, pentru perioade care nu generează obligativitatea înregistrării unui sediu permanent al societății franceze în România.
Facturarea se efectuează în tranșe de x% la perioade definite în contract, livrarea propriu-zisă a obiectivului la cheie fiind realizată la recepția finală.
În acest caz, considerăm că furnizorul francez nu dispune în Romania “de suficiente resurse tehnice și umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri și/sau prestări de servicii impozabile” pentru a avea un sediu fix. În baza art 153 (5) acesta va fi obligat să se înregistreze în scopuri de TVA în România datorită transferurilor de bunuri efectuate din Franța în România (achiziții intracomunitare asimilate în România), respectiv datorită achizițiilor intracomunitare de bunuri efectuate în România pentru proiectul imobiliar. Întelegem că în baza prevederilor art. 150 (6), furnizorul francez nu poate emite facturile către beneficiarul român utilizând codul de TVA din Franța (cu taxare inversă la Beneficiar), ci este obligat să emită facturile cu 24% TVA, utilizand codul de TVA din România, deși nu este stabilit din punct de vedere al TVA în România. Este corecta abordarea?

De fapt,  se fac lucrări de construcţii la cheie şi, pentru această livrare, furnizorul francez efectuează achiziţii, inclusiv achiziţii intracomunitare asimilate de materiale, instalaţii care sunt încorporate în clădire, motiv pentru care este obligat să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România. În această situație, facturarea se va face cu T.V.A., indiferent dacă furnizorul francez are sau nu are un sediu fix pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte participarea sau nu a sediului fix  la aceste lucări care au loc pe teritoriul României, vreau să menţionez este faptul că, potrivit art. 150 alin.  6 din Codul fiscal, beneficiarul plăteşte prin taxare inversă numai în măsura în care prestatorul nu este stabilit şi nici înregistrat în scopuri de T.V.A. în România.

Prin urmare, chiar dacă nu este stabilit dar s-a înregistrat în scopuri de T.V.A., pentru că a efectuat la un moment dat o achiziţie asimilată, o achiziţie intracomunitară asimilată, acesta, prestatorul, va avea obligaţia să emită factură cu T.V.A. În situaţia în care, să spunem, nu ar avea, nu ar efectua,  astfel de achiziţii asimilate, care să oblige societatea din Franţa să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România şi o parte din servicii ar fi realizate prin intermediul sediului fix din România, iar o parte prin sediul din Franţa, sigur că înregistrarea sediului fix din România, în scopuri de T.V.A., ar impune mai departe colectarea T.V.A., pentru toate  prestările de servicii efectuate pe teritoriul României, deci care au loc în România, pentru că se aplică regulile de la art. 150,  alin. 6, din Codul fiscal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here