10 Decembrie, 2016

INFOGRAFIC: Obligaţiile mediatorului

În acest infografic puteţi vedea care sunt obligaţiile mediatorului, aşa cum sunt ele stabilite prin Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere. Astfel, de la afişarea autorizaţiei, până la păstrarea confidenţialităţii informaţiilor, iată câteva dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ţină cont un astfel de specialist.

OBLIGATIILE MEDIATORULUI (2)_____________

* RECTIFICARE
: În forma anterioară a infograficului a fost introdusă eronat şi obligaţia înregistrării ca operator de date personale, aşa cum încă apare precizat în Regulamentul Consiliului de Mediere, art. 52^11. În urma semnalizării reglementărilor introduse de Decizia ANSPDCO nr. 23/2012, art. 1, lit. a), care elimină această obligaţie, răspunsul oficial oferit de Consiliul de Mediere este acela potrivit căruia mediatorul NU trebuie să se înregistreze ca operator de date personale.


comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Comentarii

  • Răspunde
    Gabriela
    ianuarie 22 2014

    Mediatorul nu mai este obligat sa se inregistra ca operator de date cu caracter personal incepand cu data de 02.04.2012, data de la care potrivit deciziei Preşedintelui ANSPDCP nr.23/26.03.2012, “notificarea autorităţii de supraveghere nu mai este necesară când prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuată de persoane fizice sau entităţi private care desfăşoară o activitate independentă, autorizată în baza unei legi speciale, în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale.”

    • Răspunde
      Elena Hogaş Autor
      ianuarie 22 2014

      Bună ziua, vă mulţumesc pentru atenţionarea dumneavoastră asupra acestui aspect. Menţiunea obligativităţii înregistrării mediatorului ca operator de date cu caracter personal a fost luată direct din Regulamentul Consiliului de Mediere, art. 52^11, care încă mai figurează, în ciuda deciziei menţionate de dumneavoastră. Am înaintat un mesaj Consiliului de Mediere pentru a lămuri problema de text şi inexistenţa unei corelări legislative între cele două acte normative, urmând să revin cu informaţii după primirea unui răspuns.

Scrie un comentariu