După ce, pe 8 martie, Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a majorat indemnizaţiile de creştere a copilului pentru mame, în urma cu puţin timp a fost dat votul final favorabil pentru acest proiect legislativ.

Deputaţii au eliminat plafonul maxim de 3.400 de lei, înlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani. Până acum, acest venit era calculat strict din ultimele 12 luni lucrate, iar dacă mama avea contractul intrerupt în această perioadă, primea doar indemnizaţia minimă acordată de stat, de 600 de lei. Şi această sumă a fost majorată de parlamentarii din Comisia de muncă, indemnizaţia minimă urmând a fi peste 1.000 de lei, deoarece salariul minim va creşte din luna mai la peste 1.250 de lei, iar această sumă va reprezenta minim 85% din salariul minim brut garantat în plată, conform ministerului Muncii. 

O altă modificare prevede că femeile vor beneficia de acelaşi nivel al indemnizaţiei, indiferent dacă optează pentru 12 sau 24 de luni de concediu maternal. Mamele care aleg să se întoarcă la serviciu după primele 12 luni, vor primi un bonus de 50% din cuantumul indemnizaţiei minime garantate, care înseamnă peste 500 de lei, nu 300 de lei cum era până acum.

De asemenea, deputaţii au stabilit că obţinerea indemnizaţiei va ţine cont de salariul din ultimele 12 luni din parcursul ultimilor doi ani şi nu va mai fi plafonată la 3400 de lei. Pentru femeile care vor naşte gemeni, tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.

Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea ar intra în vigoare de la 1 iulie 2016, când s-ar putea aloca sumele în plus la rectificarea bugetară.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here