7 Decembrie, 2016

Indemnizaţia de creştere a copilului s-a majorat! Află cu cât!

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului de la 75% la 85% din venitul net a fost adoptat astăzi de Camera Deputaţilor.

Astfel, „pentru copiii născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului ori producerii evenimentelor menţionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară reprezentând 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni”, se arată în proiectul de act normativ.

Totodată, potrivit prevederilor din proiectul de lege, se va renunţa la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Măsurile se aplică începând cu 1 octombrie 2012.

Context

Odată cu tăierea salariilor bugetarilor în 2010, cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului a fost redus cu 15 la sută, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85 la sută din media salariilor pe ultimele 12 luni, stabilindu-se totodată ca acesta să nu depăşească valoarea de 3.400 de lei.

Sursa: Camera Deputaţilor

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu