5 Decembrie, 2016

În Legea retrocedărilor ar putea fi inclusă compensarea cu bunuri oferite în echivalent!

În Legea retrocedărilor va fi inclusă compensarea cu bunuri oferite în echivalent, potrivit unui proiect de lege adoptat de senatori în şedinţa din 22 octombrie.

Legea nr. 165/2013 prevede că, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie este compensarea prin puncte (art. 1 alin. (2)).

Proiectul adus în discuţie completează legea cu compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii.

De asemenea, la alineatul (2) al articolului 1 din Legea nr. 165/2013 vor fi incluse şi măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000 pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Proiectul de lege a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru dezbatere, acesta fiind aprobat iniţial de Guvernul României.

» Proiectul de lege (în forma adoptată de Senat) poate fi consultat integral AICI (fişier PDF).

***

În prezent, imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist sunt restituite în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora cu condiţia păstrării destinaţiei imobilelor retrocedate timp de zece ani.

În cazul în care această variantă nu mai este posibilă, foştii proprietari/moştenitorii acestora sunt compensaţi prin puncte (un punct = un leu).

Pentru informaţii mai detaliate cu privire la prevederile Legii nr. 165/203 şi ale Normelor de aplicare, intraţi AICI şi AICI.
comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu