10 Decembrie, 2016

IMM-urile vor beneficia de noi facilităţi fiscale şi avantaje

Întreprinderile mici şi mijlocii vor beneficia în curând de câteva noi facilităţi, potrivit unui act normativ adoptat de Guvern în şedinţa săptămânală din 27 august.

Este vorba de o ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Ordonanţa adoptată de Guvern transpune în legislaţia românească documentul strategic «Small Business Act» for Europe, adoptat de Comisia Europeană în anul 2008 şi revizuit în 2011. Acest document statuează zece principii menite să ghideze concepţia şi punerea în aplicare, atât la nivelul UE, cât şi la nivelul statelor membre, a politicilor de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii, se menţionează într-un anunţ al Guvernului.

Ordonanţa prevede următoarele:

inspecţia fiscală la IMM-uri va fi făcută o dată la trei ani;

• vor fi acordate IMM-urilor facilităţi fiscale pentru primul an fiscal de la înregistrarea în Registrul Comerţului;

• nevoile de finanţare ale IMM-urilor vor fi sprijinite prin instrumente investiţionale, vehicule financiare şi programe naţionale;

• se va institui obligativitatea evaluării ex-ante a impactului economic al actelor normative asupra IMM-urilor;

• va fi sprijinită dezvoltarea sistemului educaţional de promovare a culturii şi competenţelor antreprenoriale;

• va fi sprijinită şi susţinută formarea profesională a adulţilor în vederea creşterii calităţii resurselor umane necesare IMM-urilor;

• în vederea asigurării unui mediu de afaceri prietenos, se va limita introducerea de noi sarcini administrative sau obligaţii de raportare pentru IMM-uri.

CE PREVEDEA PROIECTUL?

Proiectul acestei ordonanţe a fost lansat în dezbatere publică în luna iunie, iar cele mai importante propuneri vizau următoarele:

• scutirea microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici de la plata impozitului pe venit realizat în primul an fiscal de la înregistrarea la Registrul Comerţului;

• avantaje privind forţa de muncă pentru primul an fiscal (reducerea contribuţiilor de asigurări sociale pentru un anumit număr de angajaţi, scutirea de la plata din contribuţiile de asigurare socială pentru şomerii angajaţi);

• scutirea IMM-urilor de la plata impozitului pe profit realizat în primul an fiscal de la înregistrarea la Registrul Comerţului.

Vom reveni cu prevederile exacte ale ordonanţei de îndată ce aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.
comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu