4 Decembrie, 2016

IMM-urile ar putea primi subvenţii pentru angajarea tinerilor absolvenţi!

Ministerul Fondurilor Europene propune o schemă de minimis care va susţine angajarea tinerilor absolvenţi şi activitatea mediului privat. Proiectul a fost lansat spre consultare publică pe 18 aprilie, pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

MFE, prin Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa sa coordonare, a lansat în consultare publică documentele necesare pentru implementarea unei scheme de minimis prin care firmele vor primi subvenţii pentru a angaja tineri absolvenţi.

Documentele publicate pentru consultare sunt Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice “Locuri de muncă subvenţionate” – Domeniul Major de Intervenţie 2.1, respectiv Schema de ajutor de minimis “Locuri de muncă subvenţionate”.

Schema de minimis este văzută ca un mijloc prin care să se susţineră  angajarea tinerilor, dar şi activitatea mediului privat. Practic, se preconizează să se subvenţioneze plata salariilor tinerilor absolvenţi, elevi şi studenţi, din promoţia 2014. Subvențiile pentru plata salariilor vor fi acordate pe o periodă de minimum şase luni şi de maximum 12 luni.

Angajatorii care vor beneficia de aceste subvenţii vor fi obligaţi să menţină posturile nou-create o periodă de timp cel puţin egală cu cea pentru care au încasat subvenţia. Important de reţinut este că firmele vor fi obligate să menţină postul nou-înfiinţat şi nu persoana angajată iniţial, în condiţiile în care prin această măsură se urmăreşte să fie încurajată competiţia pe piaţa muncii.

Valoarea orientativă a subvenţiei nete este de 900 de lei pentru tinerii angajaţi cu studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru tinerii angajaţi care au studii superioare, conform Ghidului Solicitantului Condiţii specifice “Locuri de muncă subvenţionate”. Subvenţiile aferente salariilor tinerilor absolvenţi se vor acorda cu frecvenţă lunară. În acelaşi timp, companiile care vor angaja absolvenţi vor fi obligate să realizeze un plan educaţional pentru fiecare persoană nou-angajată pentru a proba demersul procesului educaţional aferent învăţării la locul de muncă.

Numărul orientativ de posturi pentru care se vor acorda subvenţii, în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este următorul:

- pentru microîntreprinderi – trei locuri de muncă;
- pentru întreprinderile mijlocii – şapte locuri de muncă;
- pentru întreprinderile medii – 15 locuri de muncă.

O firmă poate încheia un singur acord pe toată perioada de implementare a proiectului, care poate fi modificat prin acte adiţionale cu respectarea prevederilor Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice “Locuri de muncă subvenţionate” (PDF) şi a regulilor privind ajutorul de minimis.
 
Legislaţie în vigoare

Pentru unele măsuri aplicate în prezent, vă recomandăm să revedeţi şi reglementările în vigoare privind:

- efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior: Legea nr. 335/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 776/2013, în vigoare de la 12 martie 2014;

- sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă: Legea nr. 76/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/2002, cu completările şi modificările ulterioare;

- modificări şi completări la Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi la Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, aduse prin Legea nr. 250/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 457/2013.

––––––––––(P)––––––––––

Aveţi nevoie de forma consolidată la zi a actelor normative? Acum puteţi cumpăra online acte normative (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro, fără să aveţi nevoie de un abonament Lege5.

Achiziţionarea actelor normative se face din zona gratuită a aplicaţiei Lege5 Online. Din momentul achiziţionării, aveţi acces la fişiere timp de două săptămâni. Formele consolidate pot fi descărcate de maximum patru ori în această perioadă.

Cum procedaţi ca să cumpăraţi online un document electronic? Găsiţi un ghid AICI.

Lege5
 este soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

L5S

Sursa: 
MFEFoto articol: All-free-download.com

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu