10 Decembrie, 2016

ICCJ uniformizează practica instanţelor privind restituirea imobilelor naţionalizate

Vă mai amintiți Cauza Atanasiu dezbătută la C.E.D.O.? În octombrie 2010, prin decizia pronunţată în două cauze “pilot” (conexate sub numele Atanasiu şi alţii împotriva României), C.E.D.O. obliga statul român să rezolve în termen de 18 luni problema proprietarilor care aşteaptă despăgubiri. De curând, ca urmare unui recurs în interesul legii declarat de Parchetul general – care constata practica neunitară a instanțelor – ,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adoptat o decizie pentru a pune capăt interpretărilor diferite, având în vedere inclusiv decizia C.E.D.O. amintită.

Statul român a fost obligat să ia măsuri urgente pentru soluţionarea adecvată a problemei proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă. Aceste măsuri care, potrivit Curţii, trebuie să garanteze protecţia efectivă a dreptului de proprietate şi a dreptului la un proces echitabil şi în situaţia altor persoane în cauze asemănătoare celor soluţionate prin aceasta hotărâre de CEDO, trebuie adoptate şi puse in aplicare în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii-pilot în celel două cauze Atanasiu şi alţii contra României.

Decizia ICCJ la care ne referim în continuare a fost dată pe 14 noiembrie 2011 şi a fost publicată în Monitorul oficial nr. 120 din 17 februarie 2012.

Prin recursul în interesul legii formulat de Parchetul general, s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

În urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional s-a constatat că instanţele au fost învestite cu soluţionarea unor cereri prin care reclamanţii solicitau, fie în cadrul soluţionării contestaţiei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fie direct pe calea unei acţiuni distincte, obligarea statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv şi pentru care titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede o procedură pentru obţinerea măsurilor reparatorii prin echivalent, identificându-se mai multe orientări ale practicii.

● Într-o primă orientare jurisprudenţială, instanţele, fiind învestite cu soluţionarea unor acţiuni mixte, prin care se solicitau, în principal, anularea dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare sau obligarea acesteia la emiterea unei astfel de dispoziţii, iar în subsidiar, obligarea statului la acordarea de despăgubiri băneşti în cazul imposibilităţii restituirii în natură a imobilelor ce făceau obiectul notificării, acţiuni îndreptate atât împotriva unităţii deţinătoare, cât şi împotriva statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Convenţiei europene a drepturilor omului, au apreciat că statul are calitate procesuală pasivă.

● Alte instanţe de judecată, în acelaşi tip de acţiuni, au apreciat că statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă.

● Pe de altă parte, instanţele de judecată învestite cu acţiuni îndreptate direct împotriva statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiate pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil şi ale art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, formulate după emiterea dispoziţiei/deciziei prevăzute de Legea nr.10/2001 prin care s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, au apreciat că statul român are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu sunt reale şi efective, deoarece Fondul “Proprietatea” nu funcţionează, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate garantat de art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin recursul în interesul legii formulat, a susţinut că statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitatea procesuală pasivă în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii potrivit titlului VIl al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, indiferent dacă aceste cereri sunt formulate pe calea dreptului comun sau pe cale subsidiară, în cadrul contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei administrative, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Analizând recursurile declarate în interesul legii, de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că este chemată a se pronunţa asupra chestiunii calităţii procesuale pasive a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în următoarele tipuri de cauze prin care se urmăreşte obţinerea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv: acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; acţiune directă, îndreptată împotriva statului român, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi următoarele din Codul civil şi al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; acţiune directă, îndreptată împotriva statului român, întemeiată pe dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Argumentaţiile formulate de ICCJ sunt deosebit de ample şi nu este cazul de a fi reproduse aici. Reţinem numai că, pe fondul celor trei mari teme puse în discuţie, instanţa supremă a analizat inclusiv noţiuniunile de “bun” (în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie), “bun actual”, “speranţă legitimă”, cu trimiteri la practica C.E.D.O. în cauze în materie. În consideraţiile cu privire la “hotărârea-pilot” în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, ICCJ a reţinut că , prin hotărârea-pilot pronunţată C.E.D.O. a analizat din nou noţiunile de “bun actual” şi “valoare patrimonială” şi a statuat că existenţa unui “bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie, instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. Prin urmare, C.E.D.O. a dus mai departe raţionamentul în ceea ce priveşte existenţa unui “bun actual” şi a statuat că nu este suficient să existe o hotărâre irevocabilă anterioară prin care să se constate nevalabilitatea titlului statului, ci trebuie să existe şi o dispoziţie în sensul restituirii bunului către reclamant. Cât priveşte “valoarea patrimonială”, C.E.D.O. a statuat în hotărârea-pilot că aceasta se bucură de protecţia oferită de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, atunci când “interesul patrimonial” ce rezultă din simpla constatare a ilegalităţii naţionalizării este condiţionat de întrunirea de către partea interesată a cerinţelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi. Şi sub acest aspect C.E.D.O. a fost mult mai concretă în hotărârea-pilot, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare patrimonială, nu este suficient ca legea să consacre un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar şi ca instituţiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de dreptul consacrat prin lege.

Faţă de considerentele expuse în ampla analiză realizată, ICCJ a admis recursurile în interesul legii şi în consecinţă a stabilit că în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. De asemenea, acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu