4 Decembrie, 2016

Hotărârea CEDO în cauza Oţet împotriva României

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Oţet împotriva României, din 25.03.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 515 din 10.07.2014 (M.Of. nr. 515/2014).

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA

Strasbourg 
(Cererea nr. 14.317/04)

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Oţet împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 6 martie 2014,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1.
 La originea cauzei se află Cererea nr. 14.317/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Emil Oţet (reclamantul), a sesizat Curtea la 25 februarie 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, a fost reprezentat de H. A. Matuschka, avocat în Reşiţa. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul invocă încălcarea dreptului său la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 din Convenţie, ca urmare mai ales a nerespectării principiului egalităţii armelor.
4. La 6 mai 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.
 Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1957 şi locuieşte în Reşiţa.
6. Prin rechizitoriul din 29 martie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată sub învinuirea de evaziune fiscală (art. 13 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale) şi fals intelectual (art. 289 din Codul penal).
7. Prin sentinţa din 15 octombrie 2002, Judecătoria Reşiţa (judecătoria) a dispus achitarea reclamantului pentru cele două învinuiri. În urma analizării concluziilor unei expertize contabile, instanţa a concluzionat că faptele de care fusese acuzat reclamantul nu existau. Instanţa a luat act de faptul că Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat nicio cerere de constituire ca parte civilă.
8. Parchetul de pe lângă judecătorie a declarat apel la Tribunalul Caraş-Severin (tribunalul).
9. La 9 aprilie 2003, registratura tribunalului a primit o cerere de constituire ca parte civilă din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, care dorea să recupereze suma de 561.668.508 lei româneşti (ROL), echivalentul a 15.000 euro (EUR). Suma reprezenta TVA, impozit pe venit, precum şi “majorări aferente” în cuantum de 333.518.611 ROL, echivalentul a 8.900 EUR. Cererea a fost depusă la dosar la 10 aprilie 2003.
10. Reclamantul, asistat de avocatul său ales, a fost prezent la şedinţa tribunalului din 14 aprilie 2003. Avocatul său a solicitat instanţei respingerea apelului parchetului pentru motivele prezentate în concluziile sale scrise. În ultimul cuvânt, reclamantul s-a declarat nevinovat şi a solicitat, de asemenea, instanţei respingerea apelului parchetului.
11. Prin hotărârea pronunţată la aceeaşi dată, tribunalul a admis apelul parchetului şi l-a condamnat pe reclamant la 2 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală şi fals intelectual. Instanţa a înlăturat expertiza contabilă avută în vedere de judecătorie şi a hotărât că existau probe, respectiv documente, care atestau activitatea infracţională a reclamantului. Pe de altă parte, tribunalul a constatat că Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă şi l-a obligat pe reclamant să plătească ministerului suma de 228.149.893 ROL, echivalentul a 6.075 EUR. Partea din hotărâre referitoare la prejudiciul material era redactată astfel:
[...] despăgubirile civile reprezint[ă] prejudiciul cauzat efectiv, cu majorările aferente calculate cu începere de la data săvârşirii infracţiunii (ultima faptă ilicită) până la plata integrală a sumei datorate.”
12. Reclamantul a formulat recurs în faţa Curţii de Apel Timişoara (curtea de apel). Acesta denunţa lipsa probelor care să demonstreze vinovăţia sa şi faptul că tribunalul a înlăturat din materialul probator expertiza contabilă efectuată în prezenta cauză. Referitor la acţiunea civilă, acesta s-a plâns de caracterul ilegal al obligării sale la repararea prejudiciului material în lipsa, potrivit opiniei sale, a unei cereri de constituire ca parte civilă depuse de Ministerul Finanţelor Publice în termenul prevăzut de Codul de procedură penală (C. proc. pen.). Acesta a adăugat că, prin Decizia nr. 80 din 20 mai 1999, Curtea Constituţională declarase neconstituţionale dispoziţiile din C. proc. pen. care prevedeau că acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când persoana vătămată este o unitate de interes public (infra, pct. 17).
13. La 12 septembrie 2003, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise. Acesta susţinea în special că tribunalul nu a pus în discuţia părţilor constituirea ca parte civilă, care ar fi fost făcută după expirarea termenului, şi că nu i s-a dat posibilitatea de a-şi exprima opoziţia.
14. Prin hotărârea din 18 septembrie 2003, curtea de apel a respins recursul reclamantului ca nefondat şi a menţinut condamnarea pentru cele două infracţiuni sus-menţionate. Instanţa a considerat că existenţa prejudiciului material era dovedită de rezultatele expertizei contabile şi că primele două paragrafe de la art. 17din C. proc. pen. fuseseră declarate neconstituţionale ulterior săvârşirii faptelor de către reclamant.
15. În recurs, reclamantul a fost reprezentat de un avocat ales.
16. La 6 ianuarie 2004, reclamantul a fost somat de Ministerul Finanţelor Publice să plătească o sumă totală de 287.817.455 ROL, echivalentul a 7.100 EUR, reprezentând prejudiciul recunoscut ca stabilit prin hotărârea din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, precum şi majorările de impozit aferente. Reclamantul afirmă că a trebuit să lichideze două dintre societăţile sale şi să vândă bunuri personale ca să achite suma respectivă.

Hotărârea CEDO în cauza Oţet împotriva României este disponibilă integral în Lege5 Online – soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

Fara comentarii

Scrie un comentariu