8 Decembrie, 2016

Guvernul vrea să acorde salarii compensatorii în cazul disponibilizărilor

Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul şedinţei de astăzi, 16 aprilie 2013, că pe agenda Guvernului se află ca subiect de discuţie şi posibilitatea acordării unor salarii compensatorii în cazul disponibilizărilor, program care a fost derulat de altfel în perioada 2006-2012.

„De asemenea, astăzi o să discutăm – sper să avem toate avizele şi toate problemele juridice soluţionate – o iniţiativă a Ministerului Economiei privind continuarea unui program care a existat din 2006 până la 31.12.2012, privind posibilitatea acordării de salarii compensatorii în cazul disponibilizărilor din societăţi cu capital şi companii cu capital integral sau majoritar de stat.

Sigur, aici se pune problema resurselor financiare pe care trebuie să le gestionăm; sunt foarte mici şi trebuie să le gestionăm cu atenţie, însă sunt situaţii în care, în lipsa acestor prevederi, nu puteam să găsim o soluţie pentru cei care, pe bună dreptate, întreabă cum şi ce pun pe masă în lunile care urmează.” a declarat prim-ministrul.

Acesta a ţinut să mulţumească şi unor instituţii precum Ministerul de Finanţe şi ANAF pentru sprijinul acordat în vederea soluţionării problemei de la Mechel, Câmpia Turzii.

„Acolo, banii, dacă nu eram atenţi, puteau să meargă în altă parte decât la salariaţi; din fericire, au mers la salariaţi.”, a mai precizat premierul.

Vom reveni cu informaţii referitoare la şedinţa Guvernului şi subiectele din cadrul acesteia, după publicarea oficială a acestora.

Sursa: 
Guvernul României

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu