Pe lista actelor normative care ar putea fi incluse pe agenda de azi a şedinţei Guvernului figurează şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai ca zile libere.
Şedinţa Guvernului e programată pentru ora 12:00.
Actele normative care ar putea fi incluse pe agendă sunt:
Proiecte de Lege
– Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România;
– Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Proiecte de Ordonanţă de Urgenţă
– Proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind serviciile poştale.
Proiecte de Hotărâre
– Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Protocolului Sesiunii a VIII – a Împuterniciţilor, în cadrul cooperării bilaterale româno-ucrainene semnat la Ujgorog, Ucraina la 2 noiembrie 2012, pentru aplicarea prevederilor Acordului între Guvernul României şi Guvernului Ucrainei, privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi, la 30 septembrie 1997;
– Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale al României şi Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale al Republicii Italiene, semnat la Roma, la 7 noiembrie 2012;
– Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale al României şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, semnat la Iaşi, la 3 martie 2012;
– Proiect de Hotărâre pentru completarea Anexei nr. 45 la Hotărârea Guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov;
– Proiect de Hotărâre privind darea în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a unui sector de drum naţional aflat în proprietatea publică a statului, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, pe perioada executării lucrărilor de infrastructură a unui sector de drum naţional aflat în domeniul public al statului, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A.;
– Proiect de Hotărâre privind darea în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a unui drum, trecut din domeniul public al Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, în domeniul public al statului, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor de interes naţional, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale;
– Proiect de Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj, a unui imobil aflat în domeniul public al statului;
– Proiect de Hotărâre privind trecerea unor construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării şi pentru actualizarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006;
– Proiect de Hotărâre pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai ca zile libere;
Memorandumuri
– Memorandum cu tema: Negocierea şi semnarea Memorandumului de Înţelegere între Ministerul pentru Societatea Informaţională din România şi Ministerul Poştei, Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor din Republica Algeriană Democratică şi Populară;
– Memorandum cu tema: Aprobarea iniţierii negocierii şi semnării Înţelegerii Tehnice privind folosirea avionului de observare AN-30 al României în vederea executării unui zbor de observare al Regatului Norvegiei deasupra teritoriului Grupului de stat părţi format din Republica Belarus şi Federaţia Rusă, în anul 2013;
– Memorandum cu tema: desemnarea preşedinţilor Părţii române în comisiile mixte interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică ale României cu alte state, programate în anul 2013;
– Memorandum cu tema: Încheierea unui acord cu partea ungară pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei româno-ungare între localităţile Nădlac (România) şi Csanadpalota (Ungaria).
Sursa: Guvernul României