10 Decembrie, 2016

Guvernul aprobă aministia fiscală a persoanelor obligate nejustificat la plata CASS

Guvernul a aprobat proiectul de lege conform căruia ANAF va emite şi comunica din oficiu decizii de anulare a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), impuse persoanelor fizice care beneficiau de calitatea de asigurat fără obligaţia acestei plăţi. Reglementarea se va aplica indiferent dacă împotriva deciziei de impunere s-au exercitat ori nu căi de atac.

În plus, aceste persoane care au efectuat plata contribuției vor avea dreptul la restituirea sumelor achitate.

Proiectul de lege aprobat de Guvern precizează că se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată începând cu 1 ianuarie 2012 până la data intrării în vigoare a Ordonanței pentru modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal adoptată de Guvern în 21 ianuarie 2015, pentru următoarele categorii de persoane fizice:

1) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor. Nu se anulează contribuţia dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activități agricole, silvicultură şi piscicultură;

2) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului. În cazul în care aceștia au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activități agricole, silvicultură şi piscicultură, sau sunt beneficiari de ajutor social, pentru aceste venituri nu li se anulează contribuția;

3) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

4) persoanele persecutate politic de fostul regim comunist ;

5) magistrații înlăturați din justiție pentru considerente politice, în timpul regimului comunist

6) veteranii și văduvele veteranilor de război ;

7) persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961;

8) luptătorii răniți în revoluția din Decembrie 1989 ;

Categoriilor de persoane menționate la punctele 4,5,6,7,8 li se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă nu au realizat alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate în baza acestor legi.

9) persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006, dacă nu au realizat alte venituri asupra cărora s-a datorat contribuția;

10) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorează contribuția;

11) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția sau dacă nivelul acestora este  sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.

Persoanele fizice care se încadrează într-una din aceste categorii și care au primit decizii de impunere, dar nu au primit decizia de anulare de la ANAF, beneficiază de acest drept, la cerere, după obținerea documentului justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuției, eliberat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Atenţie! Aceste prevederi nu sunt valabile până la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial!

Sursa: Guvernul României

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Un comentariu

  • Răspunde
    Bogdan
    februarie 16 2015

    Buna ziua !

    Am citit articolul dvs. si am urmatoarea situatie, daca ma puteti ajuta cu o clarificare.

    Persoana prezinta urmatoarele caracteristici:

    - Student pana in oct. 2014
    - Angajat full time incepand cu august 2014 – CASS platit ca si angajat.
    - PFA cu venituri incepand cu 2007 – CASS platit pe profit
    - Incadrat in grad de handicap accentuat incepand cu 2005
    - Diabetic, insulino-dependent inregistrat in programul national pentru diabet.

    In ce masura aceasta persoana se incadreaza, pentru neplata contributiei de CASS pentru veniturile din salar si PFA ?
    Deasemenea daca aceasta persoana se incadreaza pentru rambursare contributiilor platite incepand cu 1 ianuarie 2012.

    Multumesc anticipat !

Scrie un comentariu