6 Decembrie, 2016

Guvernul a aprobat proiectul legii asistenţei sociale

În şedinţa de miercuri, 1 iunie, Executivul a aprobat proiectul legii asistenţei sociale, act normativ care creează cadrul legal şi instituţional unitar prin care se stabilesc principiile şi regulile generale de acordare a măsurilor de asistenţă socială, a anunţat primul-ministru Emil Boc.

Primul principiu avut în vedere la elaborarea acestui act normativ este acela potrivit căruia responsabilitatea privind dezvoltarea capacităţii de integrare socială şi soluţionarea situaţiilor de dificultate revine, în primul rând, fiecărei persoane şi familii.

”Cu alte cuvinte, punem accentul pe responsabilitatea individuală şi pe funcţia complementară a statului de a-i ajuta cu adevărat doar pe cei care cu adevărat au nevoie de sprijinul şi intervenţia statutului. Pentru că, din nefericire, un program de asistenţă socială generalizat, care nu face distincţie între cei care pot să muncească şi cei care nu pot să muncească, nu este unul eficient pentru un stat. Consumă resurse inutil şi nu îi sprijină pe cei care cu adevărat sunt în nevoie. Acest proiect de lege vine şi îi sprijină direct pe cei care sunt în nevoie, fie că au o problemă de handicap, o problemă de șomaj, o problemă temporară – iar statul vine să-i ajute să iasă dintr-o asemenea situaţie”, a explicat șeful Executivului.

Cel de-al doilea principiu aflat la baza acestui act normativ este acela de a încuraja persoanele aflate în astfel de situaţii să revină pe piaţa muncii şi să le scoată din starea de dependenţă faţă de stat.

”Scopul acestei legi este să nu facem cetăţeanul dependent de stat toată viaţa lui, ci dimpotrivă, să-i creăm mijloacele prin care să poată să iasă dintr-o asemenea stare de dependenţă şi să îşi poată croi propriul lui destin, aşa cum și-l doreşte. Intervenţia statului trebuie să fie prin asigurarea egalităţii de şanse şi de tratament, oferirea de oportunităţi, de sprijin pentru cei care cu adevărat nu pot fără intervenţia statului”, a declarat primul-ministru Emil Boc.

Pe de altă parte, se instituie o limită maximă pentru beneficiile cumulate de care poate dispune o persoană sau familie, urmând ca nivelul acestui cuantum să fie stabilit anual, prin Hotărâre de Guvern.

Pentru ca actul normativ adoptat să aibă efectele scontate de la 1 ianuarie 2012, trebuie ca până la sfârşitul anului în curs să fie modificate alte 15 acte normative aflate în vigoare şi adoptate alte 5 acte normative noi, a precizat şeful Executivului.

Conform noii legi-cadru a asistenţei sociale, beneficiile sociale acordate au fost încadrate în 4 categorii:

- beneficii sociale pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială;

- beneficii sociale pentru susţinerea copilului şi familiei;

- beneficii sociale pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale şi

- beneficii sociale pentru situaţii deosebite.

Sursa: Guvernul României

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu