5 Decembrie, 2016

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind suplimentele alimentare

În şedinţa de Guvern care a avut loc sâmbătă, 1 septembrie, Executivul a aprobat proiectul de Lege privind suplimentele alimentare.

Prin acest proiect de Lege s-a dorit crearea unui cadru de reglementare unitar, a cadrului juridic instituțional și procedural necesar, inclusiv recunoașterea mutuală a notificărilor emise în spațiul UE.

De asemenea, prevederile proiectului de act normativ se referă la protejarea sănătăţii consumatorilor şi asigură condiţiile pentru informarea corectă şi completă a consumatorilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi pentru prevenirea  practicilor comerciale incorecte.

În acelaşi timp, proiectul de lege prevede crearea unei baze de date care să conțină toate tipurile de suplimente alimentare certificate, în concordanță cu cerințele Uniunii Europene.

Totodată, este reglementată comercializarea suplimentelor alimentare destinate și sportivilor, ținând cont de substanțele din Lista interzisă, prevăzută în Legea 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.

Nu în ultimul rând, în cuprinsul proiectului sunt stabilite sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor prezentei Legi.

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu