11 Decembrie, 2016

Guvernul a adoptat modificarea legislaţiei privind documentele de călătorie acordate pensionarilor

În şedinţa Guvernului susţinută ieri, 16 ianuarie 2013, a fost adoptată Ordonanța privind abrogarea art. II din Legea nr. 211/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea și completarea legislației cu privire la eliberarea, gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de război, conform unei informaţii de presă publicate pe site-ul instituţiei.

Această Ordonanță a fost adoptată ca urmare a dificultăților apărute în implementarea Legii nr. 211/2012, nefiind identificate instituțiile responsabile care să aibă ca obiect de activitate decontarea biletelor de călătorie utilizate.

Actul normativ vine pe fondul reglementările potrivit cărora, pentru a putea beneficia de reducerile  acordate pensionarilor pentru transportul intern, fiecărui pensionar i se va elibera o legitimaţie de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.

Astfel, până la data de 31 decembrie 2014, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată.

În acest context, Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2011 cuprinde:

- pe de o parte, reglementări potrivit cărora până la data de 31 decembrie 2014 sunt aplicabile Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările şi completările ulterioare,

- pe de altă parte, reglementări potrivit cărora beneficiarii facilităţilor de călătorie vor achiziţiona bilete cu plata integrală a acestora, urmând ca decontarea să se realizeze prin instituţiile publice responsabile, în cuantumul prevăzut în legislaţia specifică fiecărei categorii sociale (art. II),

reglementări cu un profund caracter de contradictorialitate.

În acest context, prin abrogarea articolului din titlu, până la data de 1 ianuarie 2015, pensionarii, veteranii și văduvele de război beneficiază în continuare de facilitățile acordate pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau taloanelor speciale de călătorie, conform normelor legale în vigoare.

După 1 ianuarie 2015, conform Legii nr. 211/2012, vor intra în vigoare legitimațiile de călătorie de tip card.

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu