26 Iulie, 2017

GUVERN: Plan de raționalizare a cheltuielilor publice, eventuală plafonare a indemnizațiilor mamelor și creșterea unor accize

Raportul de convergență, aprobat vineri de Guvern și trimis Parlamentului conține scumpirea accizei la țigări, plafonarea indemnizației pentru mame și schimbarea CAS datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară.

Conform Capital, acciza totală la ţigarete creşte cu 1% de la 1 iunie şi cu câte 2% pe an până în 2022, începând cu anul viitor. Modificările au fost trimise Comisiei de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor, care va face un raport, apoi plenul va adopta schimbările prin amendarea OUG nr. 3/2017.

Raportul de convergență conține măsuri de scădere a cheltuielilor bugetare, dar și implementare a unor modificări care vor aduce bani la bugetul de stat, printre acestea numărându-se plafonarea indemnizației de creștere a copilului, reducerea aparatului administrativ al statului. Pe de altă parte, pot crește contribuțiile la sănătate pentru unii angajați, firmele pot fi obligate să dea 90% profit la buget, iar creșterea accizei la țigări va antrena un alt val de scumpiri pentru contribuabili.

În categoria măsurilor pentru creșterea veniturilor bugetare, Profit.ro anunță introducerea obligației de plată de la data de 1 iunie 2017 a contribuțiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru salariații cu timp parțial de muncă cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1450 lei.

De asemenea, Executivul ia în calcul continuarea, în anul 2018, a repartizării unei cote de minim 90% din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării Situațiilor financiare ale anului respectiv pentru societăți naționale, companii naționale și societăți cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome, prin mandatarea reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație, după caz.

Nu în ultimul rând, vor fi modificate prevederile OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, în sensul aplicării mărcii de garanție proprie exclusiv de către ANPC și nu de către producătorii interni, importatorii sau vânzătorii cu amănuntul, cu scopul simplificării și creșterii eficienței actelor de control precum și a garantării calității produselor comercializate către consumatori.

În plus, de la 1 iulie 2017 va fi implementat un mecanism de plată defalcată a TVA, astfel încât instituțiile publice vor achita taxa aferentă achizițiilor de bunuri și servicii realizate direct în contul furnizorului/prestatorului la bugetul de stat.

Pentru eficientizarea aparatului administrativ al statului, SGG va evalua, de la 1 iunie, printr-o direcție specializată, toate agențiile și instituțile din subordine și va propune măsuri de reducere a numărului de funcționari, precum și alte modificări în funcționarea lor, pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat:

  • elaborarea unui Plan de raționalizare a cheltuielilor publice, cu 5-10%, până la data de 1 iulie a.c., cu următorii piloni: auditul funcțiilor guvernamentale, informatizarea accelerată a administrației centrale şi locale, prioritizarea și accelerarea investițiilor publice, revizuirea subvențiilor acordate companiilor de la bugetul de stat;
  • subvențiile de la buget către companiile publice vor fi condiționate de îmbunătățirea performanțelor financiare, se vor introduce contracte de performanță în toate instituțiile publice şi companiile de stat;
  • crearea Sistemului național de evidență a ocupării în administrația publică – ANFP va colecta în mod direct datele necesare populării sistemului de la instituțiile şi autoritățile publice;
  • reforma managementului privat la companiile de stat din domeniile strategice cu contracte standard, criterii de performanță şi plată în funcție de performanță;
  • achizițiile făcute de către autoritățile centrale în ceea ce privește bunurile şi serviciile se vor face centralizat, de către o unitate de achiziții centrală. În acest fel, cheltuielile cu bunuri şi servicii se vor diminua cu aproximativ 10 – 15%, imediat ce această unitate va deveni operațională;
  • menținerea pensiilor speciale la nivelul stabilit in prezent;
  • în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestații sociale, ar fi oportună plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei, dar şi introducerea cardului social de beneficii.
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu