Vineri a început Gala filmului poliţist românesc – eveniment organizat de Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne.

Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a zece săptămâni, în fiecare zi de sâmbătă urmând să se difuzeze (de la ora 17:00) câte un film poliţist de referinţă din cinematografia românească.

Intrarea este gratuită, iar filmele vor fi proiectate la Centrul Cultural al MAI-ului.

Filmele şi programarea lor:

– 23 martie / „Reconstituirea” (1969, regia: Lucian Pintilie);

– 30 martie / „BD – în acţiune” (1970, Mircea Drăgan);

– 6 aprilie / „Ultimul cartuş” (1973, Sergiu Nicolaescu);

– 13 aprilie / „Oul de cuc” (2010, Ioan Cărmăzan);

– 20 aprilie / „BD – în alertă” (1970, Mircea Drăgan);

– 27 aprilie / „Poliţist, adjectiv” (2009, Corneliu Porumboiu);

– 11 mai / „Un comisar acuză” (1974, Sergiu Nicolaescu);

– 18 mai / „BD – La munte şi la mare” (1971, Mircea Drăgan);

– 25 mai / „Revanşa” (1978, Sergiu Nicolaescu);

– 1 iunie / „Acţiunea Zuzuc” (1983 Gheorghe Naghi).

Conform anunţului, pe parcursul galei vor fi organizate şi două premieri.

În etapa din martie-iunie vor fi premiate cele mai bune materiale televizate despre activitatea angajaţilor MAI-ului sau care se referă la problematici ale instituţiei. Iar în etapa din toamnă vor fi premiate scurt-metrajele de profil poliţienesc realizate de studenţii facultăţilor de cinematografie şi regie ai UNATC-ului.

Sursa: MAI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here