2 Decembrie, 2016

Funcţionarii publici nu vor fi obligaţi să returneze sporurile încasate în 2008-2010

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 8 mai, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile încasate în 2008-2010, potrivit Mediafax.

Deputaţii au aprobat proiectul care prevede stabilirea unor măsuri referitoare la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat, drepturi stabilite în baza contractelor sau acordurilor colective de muncă şi pe baza hotărârilor consiliilor locale sau judeţene.

UDMR a depus, în 20 martie, la Parlament, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile încasate în 2008-2010, anunţa la acel moment Laszlo Borbely.

Borbely afirma atunci că funcţionarii, îndeosebi cei din primării şi administraţia locală, au beneficiat de acele sporuri, “conform contractelor colective de muncă şi a acordurilor legale din acea perioadă”, însă au fost obligaţi din cauza “schimbării legislaţiei” şi unor verificări ale Curţii de Conturi să le dea înapoi, fiindu-le reţinute din salarii, la care se adaugă penalităţi şi dobânzile.

“Sunt situaţii, mai ales în primării, dar nu numai, când cineva se întoarce acasă cu 500 de lei lunar, sub salariul minim pe economie la momentul actual”, a argumentat liderul UDMR.

Conform Mediafax, în expunerea de motive a proiectului sunt invocate “buna credinţă” atât a angajatorilor care au achitat sporurile în baza contractelor/acordurilor de muncă, cât şi a angajaţilor, dar şi practica neunitară a instanţelor judecătoreşti privind procesele cu contestaţii ale deciziilor Curţii de Conturi.

Sursa: Mediafax

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu