5 Decembrie, 2016

Formularul 221 va fi actualizat, conform noilor modificări din Codul fiscal!

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis un comunicat de presă prin care anunţă modificarea formularului 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, pentru actualizarea conţinutului acestuia, conform ultimelor completări aduse Codului fiscal.

* Ce modificări au fost aduse Codului fiscal?

Legea nr. 168/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 310/2013 pe 29 mai şi a intrat în vigoare începând de la 1 iunie.

Prin actul normativ au fost modificate o serie de dispoziţii cu privire la veniturile din activităţi agricole impuse pe baza normelor de venit, astfel:

    • introducerea unei noi grupe de produse vegetale (arbuşti fructiferi);
    • detalierea şi modificarea denumirii unor grupe de animale;
    • modificarea plafoanelor neimpozabile pentru anumite grupe de produse vegetale şi animale;
    • prelungirea termenului de depunere a declaraţiei pentru anul fiscal 2013, respectiv 25 iunie 2013.

Atenţie! Contribuabilii, în cazul cărora au fost modificate elementele de impozitare prevăzute la art.72 alin. (2) din Codul fiscal (grupa produse vegetale sau animale, plafonul neimpozabil etc.) şi care au depus declaraţia până la 1 iunie, vor depune o nouă declaraţie până la data de 25 iunie inclusiv a anului 2013, care va cuprinde informaţii privind suprafeţe cultivate/ capetele de animale/ familiile de albine deţinute la data de 25 mai 2013.

anaf1
Sursa foto: Lege5.ro

În mod normal, ultima zi pentru depunerea formularului 221 a fost 27 mai. Menţionăm faptul că Legea nr. 168/2013 a fost publicată la două zile după acest termen, pe 29 mai, iar actualul proiect de modificare a formularului 221 a fost făcut public de ANAF pe 31 mai.

Ce trebuie să reţinem în această situaţie ?

    • în cazul celor care depun declaraţia după data de 25 mai 2013, informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţe cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute la data de 25 mai 2013.

Nu se consideră depuse cu întârziere declaraţiile care sunt depuse până la data de 25 iunie 2013 inclusiv!

    • modificarea structurii suprafeţelor cultivate/capetelor de animale/familiilor de albine, după data de 25 mai 2013, nu va fi luată în considerare la stabilirea obligaţiilor fiscale.

Ţinând cont de modificările legislative de mai sus, Fiscul a hotărât adaptarea corespunzătoare a formularului 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, prin introducerea în conţinutul acestuia, a elementelor de impozitare prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

 anaf2

Formularul 221 a fost aprobat prin OPANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare.

Actele normative referitoare la acest subiect pot fi consultate integral pe Lege5.ro, noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Sursa: ANAF

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu