6 Decembrie, 2016

Executarea silită şi titlul executoriu

Propunem, în cele ce urmează, o incursiune pe tema din titlu, astfel cum este tratată în materie civilă, precum şi referitor la recuperarea creanţelor fiscale.

Potrivit Art. 3711 şi urm. din Codul de procedură civilă, o obligaţie stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu şi care nu este adusă la îndeplinire de bunăvoie de debitor, se face prin executare silită, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege.

Potrivit Art. 3712 Cod pr.civilă, în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

Dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, şi la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Într-o cauză aflată în stare de judecată, a fost ridicată critica de neconstituţionalitate privitor la această prevedere din Codul de procedură civilă, argumentată de autor prin aceea că, în cazul hotărârilor judecătoreşti, actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este calculată de la data când acestea au devenit executorii, iar nu de când creanţa a devenit exigibilă, cum este cazul celorlalte titluri executorii. Prin acest mod de calcul este afectat şi dreptul de proprietate al creditorului, care nu îşi poate recupera prejudiciul în mod efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a arătat că, potrivit art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. De asemenea, potrivit art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, “hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie”; prin art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă se prevede că “se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege“.

Din analiza celor două prevederi legale, Curtea a reţinut că, în principiu, o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare numai dacă a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă şi a fost urmată de procedura învestirii cu formulă executorie, învestirea cu formula executorie fiind necesară pentru a se conferi hotărârii judecătoreşti forţa executorie. Hotărârea executorie de drept constituie prin ea însăşi titlu executoriu, astfel că, prin voinţa legiuitorului, o asemenea hotărâre poate fi pusă în executare din momentul pronunţării. Pe de altă parte, caracterul exigibil al unei creanţe este dat de momentul la care creditorul unei obligaţii poate cere în mod legal debitorului executarea obligaţiei sale.

Astfel, este evident faptul că o creanţă constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoaşterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, Curtea a constatat că modul de actualizare a valorii obligaţiei principale stabilite în bani în funcţie de momentul prevăzut de textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1485/2011, publicată în Monitorul oficial nr. 43 din 18 ianuarie 2012)

Revenind la prevederile Codului de procedură civilă, reţinem că veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.

În tot cursul executării silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor băneşti ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege.

Executarea silită încetează dacă:

- s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii; în acest caz, executorul va preda debitorului titlul executoriu, menţionând pe acesta stingerea totală a obligaţiilor;

- nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, menţionând pe acesta cauza restituirii şi partea de obligaţie ce a fost executată (potrivit unei modificări, aduse prin Legea nr.459/2006, începând cu 12 ianuarie 2007, se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită);

creditorul a renunţat la executare;

a fost desfiinţat titlul executoriu.

Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.

Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Procesul-verbal constituie titlu executoriu.

Executarea silită a creanţelor fiscale. Potrivit Codului de procedură fiscală (Art.136), în cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.

Organele fiscale care administrează creanţe fiscale, denumite în continuare organe de executare silită, sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.

Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate, revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organului de executare competent desemnat.

Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent sau organului de executare competent desemnat.

Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.

Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5) al art.136, comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmăribile.

În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face de către organele de executare prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136, art. 141, art. 142 şi art. 145 din Codul de procedură fiscală, în motivare autorii acesteia susţinând că “prin titlul executoriu se aduce atingere proprietăţii private a celui împotriva căruia este emis acest titlu”, astfel că se ajunge la o încălcare a prevederilor art.44 din Constituţie. Această încălcare ar fi evidentă, în opinia autorilor, cu atât mai mult cu cât titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Textele criticate se referă la organele de executare silită, titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite, reguli privind executarea silită şi somaţia.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al înscrisurilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. În domeniul fiscal, titlul de creanţă fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale.

De asemenea, potrivit art. 12 din Codul de procedură fiscală, relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. Astfel, contribuabilul trebuie să îşi achite de bunăvoie obligaţiile fiscale, organele fiscale care administrează creanţele respective fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită numai dacă contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată.

Aşa fiind, nerespectarea propriei îndatoriri prevăzute de însuşi textul constituţional al art.56 alin. (1), nu poate constitui temeiul susţinerii potrivit căreia dispoziţiile de lege referitoare la titlul executoriu în materie fiscală, precum şi la regulile privind executarea silită contravin prevederilor constituţionale ale art. 44.

Totodată, Curtea a constatat că şi în această materie legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală, “Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [...]“, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, “Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă”.

Curtea a respins, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 1226/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 825 din 22 noiembrie 2011.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Un comentariu

  • Răspunde
    Catalin
    noiembrie 16 2015

    Buna ziua,
    as dori sa stiu si eu daca am avut o datorie la banca pe care nu am platit-o, apoi cei de la Kruk au preluat datoria si nu m-am inteles nici cu acestia. A urmat judecata iar instanta a hotarat fara cale de atac ca am de plata sub forma de titlu executoriu suma de 7100 lei plus taxa executorului judecatoresc cu care am vorbit si este de 1500 lei..deci un total de 8600 lei…am vorbit la telefon cu execjtorul si am cazut de acord sa platesc lunar 300 lei..am platit pana acum suma de 2400 lei, iar cand am sunat la executor mi-a zis ca mai am de plata suma de 7600 lei cu toate ca fupa calculul meu mai aveam de platit suma de 6200 lei..
    Intrebarea mea este daca mai aveau voie sa puna dobanzi la titlul executoriu.. fac precizarea ca nu am semnat nimic cu executorul..banii i-am virat intr-un cont bancar..
    multumesc

Scrie un comentariu