Semnalăm, în cele ce urmează, câteva din noutăţile pe care le introduce în această materie, începând cu anul viitor, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, modificată şi completată prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare.

Potrivit art. 613 din noul Cod de procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.

NOU!

Legea de punere în aplicare nr. 76/2012 completează aceste dispoziţii generale cu noi texte potrivit cărora:

* Executarea unor obligaţii de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizaţii, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris şi altele asemenea, se poate obţine la simpla cerere a persoanei îndreptăţite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenţia executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită în condiţiile Codului.

* Vânzarea de către creditor a bunurilor mobile ipotecate în condiţiile art. 2.445 din Codul civil se face cu încuviinţarea instanţei, fără intervenţia executorului judecătoresc.

* Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

În ce priveşte modalităţile de executare silită, aceastea se realizează prin:

– urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor;

– predarea către creditor a bunurilor prevăzute în titlul executoriu, ce sunt deţinute fără drept de debitor;

– alte măsuri prevăzute de lege.

Obligaţiile susceptibile de executare silită

Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrări, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.

În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.

NOU!

Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume care să poată fi stabilite de executorul judecătoresc, acesta din urmă, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei.

În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.

Pentru sumele stabilite cu titlu de dobânzi sau penalităţi în una din condiţiile de mai sus, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu.

Veniturile şi bunurile supuse executării

Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Înţelegerile privind efectuarea executării

În tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor băneşti sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege.

Domeniul de aplicare

Executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu excepţia acelora care beneficiază, în condiţiile legii, de imunitate de executare.

NOU!

Temeiul executării silite

Prin modificarea dispoziţiilor privind temeiul executării silite, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu constând din hotărâri executorii, hotărâri definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

NOU!

Hotărârile executorii sunt, potrivit art. 624, următoarele:

– hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;

– hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul.

De notat că, din textul acestui articol, prin Legea nr. 76/2012 se abrogă următoarele două categorii, respectiv:

– hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul;

– orice alte hotărâri cu privire la care legea prevede că sunt executorii.

Hotărârile definitive sunt, potrivit art. 625, următoarele:

– hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;

– hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;

– hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;

– hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;

– hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;

– orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Hotărârile din categoriile de mai sus devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.

NOU!

Hotărârile arbitrale şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale

Prin modificările aduse de aceeaşi lege de punere în aplicare, pot fi puse în executare hotărârile arbitrale, chiar dacă sunt atacate cu acţiunea în anulare, precum şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase definitive, ca urmare a neatacării lor în faţa instanţei judecătoreşti competente.

NOU!

Titlurile executorii europene cu privire la care dreptul Uniunii Europene nu cere recunoaşterea prealabilă în statul membru în care se va face executarea sunt executorii de drept, fără nicio altă formalitate prealabilă.

NOU!

Executarea hotărârilor supuse controlului instanţelor judecătoreşti

Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz. aceste reguli se aplică în mod corespunzător în cazul punerii în executare a unei hotărâri arbitrale.

NOU!

Alte titluri executorii

Legea nr. 76/2012 va modifica textul articolului 629 stabilind că sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită:

– încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii;

– înscrisurile autentice;

– titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.

Suspendarea executării înscrisurilor autentice şi a titlurilor de credit sau a altor înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie poate fi cerută şi în cadrul acţiunii de fond având ca obiect desfiinţarea lor.

comentarii

37 COMENTARII

  1. domnilor din conducerea tari faceti ceva si ajutati oameni de atacurile bancilor ca ne terorizeaza ne iau tot si nimeni nu face nimic avem dobinzi de nesuportat si sume colosale la rate care acopera salariile noastre ajutatine suntem sub niuvelul paMINTULUI NICI UNDE NU E CA LA NOI

    • …pai are cineva interes sa faca ceva pentru romani,nu!,daca pot` sa-l lase fara acoperis deasupra capului si sa se imbogateasca altii de pe spatele nostru,si sa le lingem talpile….,de aceea se ajunge sa apelam la LEGEA JUNGLEI!ca traim in jungla!!!

    • Doamna Ana , ei nu pot face nimic , conducerea tarii , e subjugata lor, bancilor, lumea in general e condusa de banci ,, bancheri” ei decid cine si cum sa ajunga la putere, ei dau jos presedinti, guverne, ei conduc lumea de mult timp dar oamenii inca nu sunt constienti.

  2. Buna ziua,

    VA contactez deoarece ma gasesc intr-o situatie foarte ciudata, si am primit atatea raspunsuri cati avocati am consultat. Problema este urmatoarea: fratele meu a facut un contract de imprumut legalizat la notar, pt 2000 eur. Bineinteles ca nu va primi imprumutul inapoi, iar data expirarii imprumutului este 17.02.2013. El este plecat din tara. Dar mi-a facut o procura universala (care a fost pierduta). Il pot reprezenta la executarea silita cu o copie lagalizata dupa procura respectiva? Care sunt pasii care trebuiesc urmati in executarea silita de acest gen? Astept pana pe 18-19.02.2013 si ma prezint la tribunal cu acest contract, solicitans executarea silita? Daca persoana executata a fost destul de abila incat sa vanda tot ce era pe numele ei, ce mai pot face? Putem actiona asupra firmei a carei proprietara este? Putem executa silit rudele pe numele carora a trecut bunurile mobile si imobile? Va rog din suflet sa ma ajutati. Dupa atatea sfaturi controversate, as dori si parerea dvs. Multumesc anticipat

  3. In cazul in care pentru o casa nu avem decat actul casei (sentinta civila + certificat mostenitor dupa XY decedat), pot face un antecontract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere cu sotia defunctului XY? Ce documente sunt necesare pentru a incheia acest contract la notar?
    Sau…unul din mostenitorii trecuti in certificatul de mostenitor dupa XY a decedat la randul sau, dar nu am facut succesiunea si dupa acesta. Acel certificat mai este valabil, se mai poate considera baza pentru cadastrul, intabulare si carte funciara? Sau trebuie sa facem mai intai noua succesiue si pe urma sa intocmim documentatia sus-mentionata? Unul din succesorii in acelasi certificat dupa XY nu poate fi gasit, ce putrem face in acest caz? Am inteles ca este nevoie de copie dupa actul sau de identitate pentru cadastru si carte funciara?
    Mii de multumiri pentru raspuns, anticipat.

  4. Am ohotarare definitiva prin nerecurare,in contencios,prin care am autorizatia de construire legala,iar ulterior aceiasi de rea crediinta (vecinii)au castigat irevocabil pt a-mi demola o parte din imobil,ce as putea sa mai fac la executare?

  5. OPC Cluj a castigat definitiv si irevocabil Procesul prin care Volksbankul a contestat in instanta PV in care OPC a constatat ca VB a introdus in AA de implementare a OUG 50 un CA nou interzis de OUG 50.In acel PV OPC dispune repararea deficientelor constatate.
    Au trecut 5 luni de cand exista sentinta si VB incaseaza in continuare acel CA declarat ilegal in PV.Ce putem face noi consumatorii care am sesizat OPC de existenta acelui CA interzis de OUG 50 si pe care banca il percepe in continuare?De la data intrarii in vigoare a OUG 50 numai de la noi banca a incasat cca 17000 lei ilegal.Desi OPC nu cere direct restituirea sumelor incasate sub acest titlu, oare exprimarea ,, repararea deficientelor constatate nu inseamna acest lucru”?De ce executorii nu vor sa solutioneze acest caz?

    • in legatura cu problema dvs.cu Volksbank.
      si eu ma aflu in aceeasi situatie- am castigat in ceea ce priveste clauzele abuzive/ dobanda curenta si comisionul de risc , o sentinta irevocabila ( la ICCJ), i-am notificat, dar nici pana in prezent banca nu s-a conformat dispozitivului.
      dvs. ce ati mai facut?
      din cate am inteles , singura cale ar fi executarea silita…
      alte opinii?

  6. cum resolv o problema cu o executare silita pentru un abonament orange neplatit?
    Este din 2010 pentru internet, dupa proba de 30 de zile a trebuit sa plec di tara si magazin unde aveam incheiat contractul a fost inchis pentru faliment cred. Am fost la alte magazin orange dar toti au spus ca nu trebuia sa ma aduc la iei, doar unde o aveam luato. Chiar am plecat din tara, si de atunci nu am primit nimic din parte orange, locuiesc la alta adresa acuma si nimic stiam de executare. Astazi au sunat cu urgenta si nu stiu ce trebuie sa fac cu iei. Merg sa stau de vorba si vedem daca se gaseste un acord, dar nu imi pare o chestie ok, sa pletesc pentru ca magazinul unde am luat stick usb a dat faliment, si pentru un serviciu nefolosit.

  7. Posed o decizie definitiva si irevocabila de anulare a unui act de vinzare cumparare .proprietatea este ocupata de escroci imobiliari, cei carora le-am anulat actul, pot sa folosesc aceasta decizie pentru a efectua o evacuare/exeecutare silita ?

  8. am luat un imprumut de la niste camatari,,,ipotecand cladirea mea …au incercat sa ma execute in urma unei hoatarari judecatoresti…am fost la executor am platit cat mi-a spus acesta…mi-a eliberat un certificat,un proces verbal…chitantele aferente…totul bine pana aici…dar nu pot coate sarcina de la cadastru cu documentele date de acesta(am facut cerere,apoi reexminare la ocpi)…ar trebui sa caut camatarii si sa-i rog sa imi dea o declaratie notariala, ca sa imi eliberez sarcina de la cadastru…si sa pot eventual vinde cladirea…sau ce alceva as putea face?

  9. Bună ziua. Doresc să ştiu unde pot găsi actul, legea, etc. unde se specifică suma de la care se poate face executarea silită şi pe BUNURI IMOBILIARE.
    Mai concret. Am făcut un împrumut de NEVOI PERSONALE la o banca. Împrumutul nu este garantat cu BUNURI IMOBILE. Nicăieri in contract nu este pomenit cuvântul GARANŢIE IMOBILIARĂ sau pe BUNURI IMOBILE. S-a început recuperarea împrumutului prin executare judecătorească prin poprire pe salariu la angajator ca terţ poprit.
    După trei plăţi lunare prin poprire salarială, în paralel cu poprirea s-a trecut şi la somaţie de executare silita asupra imobilului prin scoatere la vânzare la licitaţie. Se zice că dacă suma împrumutată depăşeşte o anumită valoare se poate face recuperarea şi prin recuperare imobile, vânzare de imobil cu toate că nu este trecut în contractul de împrumut NIMIC despre garantare cu BUNURI IMOBILE. Am întrebat executorul şi mi-a arătat un act prin care creditoarea ( banca ) cere expres executorului judecătoresc să declanşeze direct executare MOBILĂ şi IMOBILĂ a debitorului dar nu mi-a motivat nimic. Unde pot găsi informaţii despre cele de mai sus mai ales despre acel plafon, sumă, etc. dacă există vreo legiferare în acest sens.
    Vă mulţumesc anticipat. Cu stimă, Jean.

  10. sora mea a facut un imprumut la cetelem acum 5 ani si nu a putut sa achite toate ratele acum i a venit acasa executare silita ce i se poate intampla avand in vedere ca are bunuri pe numele ei ca un dormitor un recamier si un frigider

  11. O PERSOANA A GIRAT LA BANCA, CU CASA EI, O ALTA PERSOANA .IMPRUMUTATUL NU A MAI PLATIT SI
    PERSOANA CU CASA GIRATA ACUM RAMANE FARA EA.VREAU SA STIU,DACA IMI POATE SPUNE CINEVA CU
    EXACTITATE,DACA DIFERENTA CARE RAMANE DE PLATIT BANCII,DUPA VANZAREA CASEI GIRANTULUI,VA
    TREBUI PLATITA TOT DE GIRANT?

  12. mama are o datorie de 800 de lei pt un sifonier la care sau adaugat penalitati de 3200 de lei in total 4000 de lei si acum cateva zile a venit un executor sa puna sechestru pe bunurile mele pt datoria mamei este legal?subliniez faptul k mama nu are nimic pe numele ei casa este pe numele meu toate bunurile din casa sunt pe numele meu si pot dovedi asta cu acte dar executorul tot a intrat in casa in lipsa mea si a pus sechestru pe lucrurile mele

  13. Sant o persoana de 57 de ani,nascut pe 04 05 1956 si am o vechime in munca de 17 ani,intr-o fabrica de confectii,am beneficiat si de o pensie de handicap timp de 6 luni si as vrea sa stiu daca ma pot pensiona anticipat si cum sa procedez.Va multumesc si va doresc -O zi buna–!

  14. Buna ziua,

    -Exista vreo lege, reglementare in vigoare care sa nu oblige fiscul ca dupa o executare silita, in care a incasat banii de la banca, din contul debitorului executat silit, sa nu elibereze acestuia o chitanta doveditoare din care sa reiasa ca si-a achitat obligatiile?
    Mai precis, daca eu am fost executat silit pentru neplata impozitelor si taxelor, prin intermediul unei bancii unde am contul de salariu, dupa ce ii intra banii in cont, fiscul nu are obligatia sa-mi elibereze o chitanta doveditoare a platii, pentru a evida plata dubla?
    Dupa ce am fost executat silit si luat banii cu japca din contul de salariu, am fost la fisc si le-am cerut chitanta doveditoare a incasarii banilor si stingerea datoriei. Ei bine,
    Directia de Taxe si Impozite, sector 4 Bucuresti, a refuzat sa imi elibereze chitanta doveditoare platii, nejustificand in nici un fel legal, prin nici o reglementare sau articol de lege in vigoare, refuzul taierii chitantei doveditoare platii, in conditiile in care a incasat banii virati din banca pentru datoria respectiva.
    Din cate stiu, orice plata mai ales catre institutiile statului trebuie dovedita cu chitanta ce trebuie eliberata obligatoriu in acest caz, pentru a face dovada platii si a evita dubla amenda.
    De ce Fiscul nu elibereaza chtantele doveditoare, in conditiile in care a incasat banii datorati?!!!
    Nu este acest lucru o ilegalitate, un abuz si cine rapunde penal pentru incalcarea legii?
    La fel cum un cetatean este amendat pentru nerespectarea legislatiei in vigoare, fiind executat silit, atunci Fiscul de ce ne ia banii si nu ne eliberaza chitantele doveditoare platilor?!!!

  15. stimate , cand ati solicitat imprumuturi , nu ati stiut de la inceput in ce va implicati ?
    stiati foarte bine presupun ca , cu bancile nu te joci.
    ori platesti ori iti ia tot,
    degeaba va plangeti ca nu rezolvati nimic.
    platiti si asta este.
    pe viitor poate nu mai repetati aceeas gresala sa faceti imprumuturi fara sa puteti returna.

  16. buna ziua,
    as vrea sa stiu in cazul in care merg cu un executor judecatoresc sa o iau pe fiica mea care locuieste la domiciliul tatalui si ea refuza sa mearga cu mine,ce se intampla?
    mentionez ca in urma unui divort,minorii ne-au fost impartiti,fata-7 ani la domiciliul meu si baiatul-9 ani la al fostului sot.din anumite motive fata se afla la domiciliul sotului,iar el refuza sa mi-o mai dea,sustinand ca nici ea nu vrea.
    multumesc!

  17. buna seara ,am o problema destul de grava in anul 2012 m-am angajat la un magzin de produse naturiste,iar la angajare (e mult spus angajare caci nu am avut contract de munca ci un contract provizoriu)am fost la registrul com si la banca ptr a sema niste acte spunanduni-se ca vom fi un fel de parteneri de afaceri cu respectivul ins noi ,eu si colegul meu am semnat dar nu ni s-a dat nici o explicatie sau vre-o copie a documentelor pe care le-am semnat,dar dupa o luna am fost concediati fara nici o explicatie firma si-a continuat activitatea si-a mutat sediul
    eu nu am mai lucrat pina in 2012 apoi m-am angajat la un mag alimentar ca vanzatoare legal
    dar astazi mi-a venit citatie de la fisc ca nu s-au platit taxele in val de 36 000 lei ce sa fac firma a continuat sa functioneze dupa plecarea mea,eu nu mai aveam nici o legatura care e procedura in acest caz cum sa dovedesc ca nu mai sunt angajata lor mai ales ca eu lucrez legal in alta parte si ce se intampla cu taxele lor neplatite le voi plati eu mentionez ca nu am proprietati pe numele meu nici cont in banca voi face puscarie din cauza lor mentionez ca firma respectiva adica medicer ploiesti are magazine in mai multe orase din tara

  18. Buna ziua,
    Mentionez ca ma aflu in sentinta comerciala nr. 13732
    Am apelat in 11.02.2009 la BEJ Sersea Adrian
    Prima contestatie la executare facuta de AVAS intocmita in 4.09 2009.
    jud sect 1 respinge contestatia la executare nu se verifica incuvintarea…..
    AVAS face recurs…..eu il castig
    Masura intocmirii popririi este din 6 oct 2009.
    Alt dosar la jud sect 1,Contestatie AVAS depusa in termen 20 oct 2009.
    In principal nu a primit incuvintarea la executare.
    Jud sect 1 hotaraste in 11 martie 2010 dupa ce am luar banii ca instanta de executare este jud sect 4.sediul Trezoreriei si Cont. Municipiul Buc.
    Acum am proces la jud sect 2 ( sediul Trez.sect 1) ……….probabil ca va admite contestatia la ex a AVAS intimant – EU
    Tertul poprit Trezoreria Municipiului Buc.
    Ce mai pot face ?

    Incuvintarea trebuia luata de la jud sect 4
    Acestea sunt problemele mele si nu stiu ce argumente se pot aduce tinind cont ca incheierea de incuvintare nu mai poate fi atacata. * puteam s-o fac acum 4 ani prin recurs dar nu am stiut…..
    Cu drag

  19. Buna, as avea si eu o intrebare.
    Am cateva datorii acumulate in valoare de vreo 2.500roni, si Recuperatorii ma ameninta cu executor judecatoresc. Tot ce am pe numele meu, este un teren in valoare de apx 8.500 de euro. Acest teren este si pe numele sotiei. Intrebarea mea este poate executorul judecatoresc sa puna sechestru pe acel teren pentru o datorie totala de 2.500roni? Astept raspuns. Va multumesc

  20. Buna ziua,

    Sper ca ma puteti ajuta cu informatii despre ce posibile capcane m-ar putea astepta in cazul unui imobil actualmente cu sarcini. Datele problemei sunt:

    – Sotii divortati ce au contractat un credit ipotecar pentru achizitia imobilului inainte de divort. Numele ambilor apar pe contract de creditare, si ambii sunt proprietarii imobilului.
    – Proprietarii nu au mai platit ratele la banca respectiva, deci urmare, o firma a preluat creanta bancii, iar actualmente Imobilul este trimis spre executare silita, dar….firma respectiva este de acord ca proprietarii sa achite suma datorata (25 000 euro) in baza unui acord.
    – Propritarii nu au acesti bani, urmand ca EU sa le acord un împrumut pana la ridicarea sarcinilor din CF, ulterior aceastia sa vanda imobilul tatalui meu printr-un credit imobiliar. Conform procedurilor banca va trimite acesti banii in contul vanzatorilor.

    Imi asum cumva riscuri de a ramane fara banii ? Care sunt procedurile legale prin care eu as putea sa-i dau acesti bani, totodata sa-i pot recupera legal dupa ce tatal meu intra in posesia apartamentului prin vanzare-cumparare cu credit imobiliar?

    Nu stiu daca cei doi fosti soti sunt ambii de acord cu vanzarea apartamentului, eu discutând doar cu unul dintre acestia.

    Multumesc mult

  21. daca primarul a fost obligat la plata de penalitati pina la eliberarea titluli de proprietate ,acesta face contestatie si spune ca nu el trebuia executat de excutor ca persoana fizica ci insitutia primarului ,ce legea prevede ca el ca primar nu poate fi executat

  22. am si eu o nelamurire….intr-un dosar penal in care fratele meu a fost partea vatamata ,pro9ces pe care l-a castigat la curtea de apel Alba iulia,hotyararea fiind definitiva.Intrucant ei au fost obligati prin lege la plata sumei de 10.000 lei daune morale plus cheltuieli de judecata etc….Avand in vedere ca debitorul refuza sa execute de buna voie obligatiile ce i revin, am apelat la un executor….insa debitorii dupa ce au primit hotararea judecatoreasca si-au instrainat toate bunurile mobile si imobile.vreau doar sa stiu daca este legal ce au facut ei…si cum se mai pot recupera banii daca executorul judecatoresc nu are pe ce pune popriri si sechestru.va multumesc

  23. Am o intrebare: poate un exec.jud.sa refuze punerea in executare a unei hotarari judecatoresti, argumentand ca hotararea este nelegala? In speta: în anul 2010 am obținut hotarare judeca. prin care am intrat in posesia partilor sociale detinute de doi soti la un srl al lor. La data aceea societatea dispunea de venituri considerabile si putea fi executata. Din vina executorului eu am pierdut mai bine de 100000 euro. L-am dat in judecata, dar el a castigat, deoarece eu fiind bolnav si fara bani, nu m-am prezentat in instanta. P.s. sunt si acum sechestrate la registrul comertului, iar srl-ul a intrat intre timp in faliment. Prin mijloace obscure, aministratorul judiciar m-a radiat de pe lista creditorilor, iar instanta i-a dat dreptate, fara sa ia in seama existenta titlului executor reprezentat de hotararea de validare a popririi bunurilor tertului. Ma gandesc sa-l dau din nou in judecata pe executor si sa-i cer despagubiri echivalente cu datoria pe care srl-ul trebuia sa mi-o plateasca, motivand cu faptul ca o hotarare judec. este obligatoriu a fi respectata de orice persoana fizica sau juridica. Intrebare: dupa atatia ani mai am vreo sansa sa recuperez de la executor datoria pe care el a refuzat s-o execute cand debitorii aveau bani? Va multumesc.

  24. in urma vinzari apartamentului prin licitatie de catre asociatia de prop.pt neplata intretineri in anul2007..executorul nu nea dat diferenta de bani din vinzarea ap. tot ducindo cu vorba pe bunica noastra acum decedata trebuind sa facem succesiunea am luat leg cu executorul respective ,prezentindune cu acte doveditoare ca fii decedatei si cu certificate de deces.spunindune sa venim cu acte de mostenitori.fara sa ne dea detalii macar ce suma este in ce cont sint.detalii care ne trebuiau pt succesiune cum putem afla despre ce suma de bani este vorba si unde sint???????executorul avind multe problem de gen,cu dat teapa la multe pesoane avind leg cu lumea interlopa in oras

  25. buna ziua daca am acos credit pentru o persoana si acea persoana nu a mai platit si totodata e plecat i Germania si lucreaza acolo ce pot sa fac sa imi recuperez banii? si daca se poate sa ii puna poprire pe sala riul lui din Germania? va rog sa imi dati un raspuns cat se p[oate de urgent sunt disperata. va multumesc

  26. fratele meu murgu ioan a fost batut de 3 tineri in 19 noi 2013 cu 2 dintre agresori ne-am impacat si unul a primit pedeapsa de 8 luni de inchisoare cu executare si obligat la plata cheltuililor la suma de 11000ron AM PRIMIT SENTINTA DEFINITIVA DAR DIN PACATE FRATELE A DECEDAT PE 29 SEP 2016. mentionez ca nu a fost casatorit si nu are bunuri pt ca sa se faca succesiune
    Din 2013 de cand a fost batut a locuit la mine si am avut grija de el si cheltuielile de spital si toate celelalte le-am suportat eu si l-am si inmormantat Cum pot sa recuperez eu banii daca el a murit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here