2 Decembrie, 2016

Excepţia de nelegalitate şi alte dispoziţii din Legea contenciosului administrativ au fost modificate!

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a dispus modificări şi completări la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Noutăţile, pe care le semnalăm mai jos, se aplică de la 1 septembrie, data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 76/2012, precum şi a Codului de procedură civilă.

O primă modificare priveşte dispoziţiile referitoare la excepţia de nelegalitate, dispoziţiile cuprinse în articolul 4 din legea contenciosului administrativ fiind înlocuite cu un nou text. Astfel, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză.

În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

ATENŢIE: În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Cu privire la instanţa competentă, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

ATENŢIE!

În aceeaşi secţiune a fost introdus un paragraf nou în textul articolului 10, potrivit căruia,  toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel.

Judecarea cererilor

Înainte de a semnala aspectele de noutate, să reamintim că cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică, în completul stabilit de lege, iar hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă.

În continuarea acestor dispoziţii de procedură, prin modificările aduse la lege se prevede că, în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.

Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă.

În cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.

Titlul executoriu

Parte din capitolul referitor la procedura de executare, titlul executoriu este redefinit ca fiind reprezentat de hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit Legii contenciosului administrativ.

În forma anterioară a legii, se dispunea că hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun.

Obligaţia executării

Articolul 24 din lege, care se referă la această materie, prevede, la alineatul (1) că, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, potrivit dispoziţiilor de lege modificate, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 din Codul de procedură civilă.

Două observaţii se cuvin a fi făcute sub acest aspect:

- Mai întâi, să menţionăm că, prin textul în redactarea anterioară, se prevedea dreptul reclamantului de a pretinde despăgubiri pentru întârziere.

- În ce priveşte aplicarea de penalităţi, prin modificarea articolului 894 din Codul de procedură civilă – de aceeaşi Lege nr. 76/2012 – acest text de lege prevede că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută pentru obligaţia care nu este evaluabilă în bani poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.

Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă şi executorie, dată cu citarea părţilor. Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

Regimul specific al raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte – potrivit modificărilor aduse de legea nr. 76/2012 – prevalează faţă de dispoziţiile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, acestea fiind aplicabile, pentru completare, numai dacă nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor menţionate.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu