3 Decembrie, 2016

Evenimente ulterioare datei bilanţului la situaţile financiare anuale

Avem în vedere, aici, materia astfel cum este reglementată prin Ordinul MFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate.

Publicate în Monitorul Oficial nr. 963/2014 şi aflate în vigoare de la 1 ianuarie, reglementările se aplică de către subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice cu sediul în România, organizează şi conduc evidenţă contabilă proprie.

Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare referitoare la perioada raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului. Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare, dacă informaţiile respective se referă la condiţii (evenimente, operaţiuni etc.) care au existat la data bilanţului.

Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere. Se includ aici toate evenimentele ce au loc până la data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere, chiar dacă acele evenimente au loc după declararea publică a profitului sau a altor informaţii financiare selectate.

Prin reglementările semnalate, pot fi identificate două tipuri de evenimente ulterioare datei bilanţului, şi cele care fac dovada condiţiilor care au existat la data bilanţului. Aceste evenimente ulterioare datei bilanţului conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, precum şi cele care oferă indicaţii despre condiţii apărute ulterior datei bilanţului. Aceste evenimente ulterioare datei bilanţului nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale.

În cazul evenimentelor ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, entitatea ajustează valorile recunoscute în situaţiile sale financiare, pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei bilanţului.

Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare şi care impun ajustarea de către entitate a valorilor recunoscute în situaţiile sale financiare sau recunoaşterea de elemente ce nu au fost anterior recunoscute sunt următoarele:

  • soluţionarea ulterioară datei bilanţului a unui litigiu care confirmă că o entitate are o obligaţie prezentă la data bilanţului. Entitatea ajustează orice provizion recunoscut anterior, legat de acest litigiu, sau recunoaşte un nou provizion. Ca urmare, entitatea nu prezintă o datorie contingentă;
  • falimentul unui client, survenit ulterior datei bilanţului, confirmă de obicei că la data bilanţului exista o pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale;
  • descoperirea de fraude sau erori ce arată că situaţiile financiare anuale sunt incorecte;
  • vânzarea stocurilor după perioada de raportare poate fi o probă a valorii realizabile nete la finalul perioadei de raportare;
  • determinarea ulterioară perioadei de raportare a costului activelor cumpărate sau a încasărilor din activele vândute înainte de finalul perioadei de raportare (de exemplu, reduceri comerciale şi financiare acordate, respectiv primite, după încheierea exerciţiului financiar);
  • determinarea ulterioară perioadei de raportare a valorii primelor şi a altor drepturi cuvenite angajaţilor pentru exerciţiul financiar încheiat, dacă entitatea are obligaţia de a plăti aceste sume.

În cazul evenimentelor ulterioare datei bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, entitatea nu îşi ajustează valorile recunoscute în situaţiile sale financiare pentru a reflecta acele evenimente ulterioare datei bilanţului.

Un exemplu de eveniment ulterior datei bilanţului care nu conduce la ajustarea situaţiilor financiare anuale este diminuarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere.

Dacă o entitate primeşte, ulterior datei bilanţului, informaţii despre condiţiile ce au existat la data bilanţului, entitatea trebuie să actualizeze prezentările de informaţii ce se referă la aceste condiţii, în lumina noilor informaţii.

Atunci când evenimentele ulterioare datei bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale sunt semnificative, neprezentarea lor ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor. În consecinţă, o entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente ulterioare datei bilanţului: natura evenimentului şi o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută. 

Ai nevoie de OMFP nr. 1802/2014 privind noile reglementări contabile? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu