9 Decembrie, 2016

Erori la concediile medicale

Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă îndeplinesc condiţiile impuse de O.U.G. 158/2005.

Voi discuta şi mă voi referi, în cele ce urmează, la calitatea de asigurat dobândită de persoanele care desfăşoară activităţi în baza unui contract individual de muncă. 

Persoanele sau instituţiile abilitate să acorde un concediu medical sunt:

medicul de familie;

- medicul curant din ambulatoriul de specialitate;

- Casa de Asigurări de Sănătate (pentru categoria de persoane care se încadrează la art. 2, lit. e, din OUG 158/2005 – “persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.”);

- spital.

Art. 3 din mai sus amintita ordonanţă de urgenţă menţionează care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru beneficierea de concediu medical:

„a) să îndeplinească stagiul minim de cotizare prevăzut de prezenţa ordonanţă de urgenţă;

b) să prezinte adeverinţa de la plătitorul de indemnizaţii din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A;

c) să fie prezente la domiciliu sau la adresa indicată, după caz, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea exercitării verificării de către reprezentanţii plătitorilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.”

Stagiul minim de cotizare pentru acordarea concediului medical este de o lună realizată în ultimele 12 luni lucrate.

Există şi excepţii de la neîndeplinirea stagiului minim, conform art. 9 din OUG 158/2005: „Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA.”

Aşadar, cu un stagiu de cotizare mai mic de o lună în ultimele 12 luni, salariatul beneficiază de concediu medical. 

Iată, în cele ce urmează, diferitele forme de erori care pot fi semnalate în cazul concediilor medicale:

1. erori/omisiuni de completare de catre unitatea emitentă;

2. erori de interpretare;

3. erori de calcul.

Este evident că o eroare de interpretare a concediului medical atrage după sine un calcul eronat.

Implicaţiile acestor erori sunt importante pentru angajator, dar şi pentru salariat. În cazul angajatorului, acesta nu beneficiază de recuperarea cheltuielilor cu concediile medicale din partea bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar angajatului i se poate refuza efectiv concediul medical şi implicit plata acestuia.

1. Erori/omisiuni de completare de către unitatea emitentă:

* concediu medical fără parafă sau semnătura medicului;

* în practică, de multe ori concediul medical “în continuare” nu a respectat condiţiile pentru care acesta poate fi acordat astfel. Un concediu medical poate fi considerat “în continuare” dacă nu există întrerupere între primul şi al doilea concediu şi dacă diagnosticul pentru care a fost acordat primul concediu medical este acelaşi. Prima condiţie este întotdeauna respectată, în schimb de multe ori un concediu medical cu un diagnostic este urmat de un concediu medical în continuare cu un alt diagnostic;

* necompletarea tutoror câmpurilor obligatorii;

* certificatele de concediu medical se completează şi se eliberează la data la care se acordă consultaţia medicala. Data de la care începe valabilitatea concediului medical poate fi ulterioară datei acordării numai în cazul certificatelor medicale ,,în continuare”. În situaţia imposibilităţii prezentării asiguratului la medic, se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 de ore. Acest aspect atrage după sine dificultăţi la depunerea declaraţiei 112.

2. Erori de interpretare:

* una dintre ele este cea amintită mai sus, legată de nerespectarea condiţiilor de acordare a concediului medical “în continuare”:

* conform art. 12 din OUG/2005 Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează: 

“A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;

B. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:

a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;

b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. C şi alin. (2).”

În acelaşi timp, art. 25, alin.2 menţionează că, în cazul concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie, suportarea lor aparţine integral bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. La fel şi în cazul concediului de risc maternal (art. 31, alin2) şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav (art.26, alin.2).

În concluzie, eroarea de interpretare ce decurge din cele menţionate mai sus este legată de corelarea concediului medical, în funcţie de codul de diagnostic, cu numărul de zile ce sunt suportate de angajator, respectiv de bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

3. Erori de calcul

* este evident că eroarea menţionată la punctul 2, litera b, atrage după sine şi o eroare de calcul;

* nerespectarea stagiului minim de cotizare privind acordarea concediului medical;

* nefolosirea aceleaşi baze de calcul pentru concediul medical “în continuare” faţă de cel iniţial.

Este lesne de înţeles că erorile de interpretare şi cele de calcul sunt evitate prin intermediul programelor de calcul salarial.

În cazul în care salariatul aduce angajatorului un concediu medical până la cel mai târziu 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat indemnizaţia, art. 88 din ordonanţa amintită ne dă posibilitatea refuzului justificat la plata indemnizaţiei.

Iată care sunt motivele unui refuz justificat, conform articolului mai sus menţionat:

“a) nu se face dovada calităţii de asigurat pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;

b) neîndeplinirea stagiului complet de cotizare, cu excepţiile prevăzute de lege;

c) necompletarea tuturor rubricilor din certificatul de concediu medical de către medicul care a eliberat/vizat respectivul certificat;

d) neprezentarea certificatului de concediu medical în termenele prevăzute de lege;

e) acordarea retroactivă a certificatelor de concediu medical, în afara situaţiilor prevăzute de lege;

f) certificate de concediu medical ce depăşesc duratele maxime prevăzute de prezentele norme;

g) amânarea plăţii ca urmare a sesizării comisiilor care efectuează controlul, de către angajatorul care constată eliberări nejustificate de certificate de concedii medicale.”

comentarii

Despre autor  ⁄ Sorina Ivan

Absolventă a facultăţii de Management Economic în cadrul Academiei de Studii Economice, absolventă de cursuri de specialitate în domeniul resurselor umane (Inspector Resurse Umane, Inspector Salarii, Legislaţie şi Politici Manageriale). Experienţă de şase ani în consultanţă resurse umane (leasing de personal, salarizare şi administrare de personal), recrutare de personal şi contabilitate primară.

Comentarii

  • Răspunde
    florin
    aprilie 25 2013

    AM UN ANGAJAT CARE IN AFARA PROGRAMULUI SI-A TAIAT PICIORUL CU FLEXUL A FOST INTERNAT IN SPITAL ARE COTIZATIA LA SANATATE DE CIND ESTE ANGAJAT PLATITA LA ZI DIN 01.11.2011 A FOST LA CASA DE ASIGURARI DE SANATATE SI NU VOR SA II PLATEASCA CONCEDIU MEDICAL STE CINEVA CUM SA MA AJUTE IN PRIVINTA LOR EI SUSTIN CA NU ARE 5 ANI DE CIND ESTE ANGAJAT EL ARE 23 ANI PRIMA ANGAJARE SA FACUT LA FIRMA MEA LA DATA MAI SUS MENTINUTA/CE POT FACE

    • Răspunde
      Raluca
      aprilie 25 2013

      Asa sunt prevederile intr-adevar, trebuie sa aiba 5 ani continuitate la plata contributiei de sanatate. El fiind angajat din 01.11.2011, nu are cei 5 ani, dar intrebarea este ce a facut inainte sa fie angajat al firmei dvs. Daca a existat o perioada in care nu a fost nici angajat, nici student, nici elev, nici militar, etc…atunci trebuie sa mearga la casa de sanatate si sa achite din buzunar contributia pentru perioada in care nu a fost asigurat. Daca a fost inainte student la cursuri de zi, sau elev sau in alta categorie de asigurati trebuie sa dovedeasca acest lucru cu documente. Avand in vedere ca accidentul s-a intamplat deja, nu stiu daca cei de la Casa de sanatate vor fi de acord sa-l considere asigurat. Asta ramane de discutat cu cei de acolo. Va sfatuiesc sa mergeti la un jurist de acolo sau sa stati de vorba cu cineva cu putere de decizie, nu la ghiseu (la ghiseu nu veti rezolva nimic).

  • Răspunde
    simona
    mai 10 2013

    dupa intrarea unui angajat in prenatal angajatorul mai plateste contributii la stat pana in momentul cand intra in post natal?Ce anume plateste?

  • Răspunde
    mihaela
    iunie 5 2013

    eu am fost 2 zile in concediu medical si mi s-a retinut din salariu 54 de lei.puteti sa ma ajutati cu un raspuns?am dus concediul medical la serviciu si totusi mi s-a retinut suma respectiva din salariu

  • Răspunde
    Neculai
    iunie 19 2013

    Buna ziua,
    In luna mai 2013 am avut concediu medical ,”in continuare ” ,din 01.05.2013 pana in 18.05.2013.Din 20.05.2013 pana in 31.05.2013 am lucrat 10 zile.
    Daca este posibil va rog sa-mi comunicati modul de calcul pentru cele relatate.
    Mentionez ca sunt personal Tesa ,iar zilele de: 01.05.2013 si 06.05.2013 au fost considerate zile de obligatii si nu au fost platite nici ca “obligatii” nici ca ,concediu medical.
    Cu stima,
    Neculai Ungureamu

    • Răspunde
      lilib
      iunie 19 2013

      In primul rand, tb stiut ce procent a avut concediul medical: 75%, 85%, 100% Acest procent este aplicat la salariul brut, apoi se opresc contributiile aferente si rezulta netul. Prin urmare daca ati avut un CM cu 75%, 85% salariul dvs va fi mai mic. Zilele de 01 mai si 06 mai sunt zile libere nelucratoare, deci nu se platesc…nici ca zile de medical nici ca zile de “obligatii” cum le spuneti dvs.

  • Răspunde
    Neculai
    iunie 20 2013

    Buna ziua,
    Multumesc pt.raspuns .
    Intrebarea urmatoare este :
    -cum se calculeaza plata celor 10 zile lucrate in luna mai 2013 ;
    -se imparteste salariul brut la 21 de zile lucratoare si se multiplica cu10,sau la 23 de zile si se multiplica cu 10
    .Cu stima.
    Neculai

  • Răspunde
    lilib
    iunie 20 2013

    Exemplu:

    800 (sal brut) : 21 (zile lucratoare) = 38,10 media/zi * 10 (zile lucratoare) = 381 lei (venitul Brut). Atentie! din venitul brut se scad contributiile:cas, cass, somaj, impozit, rezultand apoi venitul net ( banii in mana)

  • Răspunde
    Guiu
    iunie 25 2013

    Buna dimineata,

    In luna noiembrie a anului 2012 am fost diagnosticata in urma unor analize de rutina cu hepatita c .In luna februarie anul curent am depus dosarul ptr inceperea tratamentului cu interferon si ribavurina.
    Spre fericirea mea nu a trebuit sa astept anul ptr a incepe tratamentul deoarece pe 12 iunie 2013 am inceput acest tratamentul.Pentru ca eram la prima terapie a trebuit sa ma internez in spital la indicatia medicului meu de la Spitalul de Boli Infectioase.Reactiile adverse au si inceput sa apara in sensul ca ametesc, frisoane,stare de oboseala accentuata,lipsa puterii de concentrare,etc.La expernare mi s-a dat 14 zile de concediu medical cu recomandarea ca ar fi indicat sa ma pensionez (nu stiu daca am inteles bine “pensionare pe perioada tratamentului”)
    Am uitat sa spun ca lucrez din 04.01.1979 pana in prezent, am functia de arhivar si dupa revolutie nu am beneficiat de nici o zi de concediu medical.
    Marea mea rugaminte este sa ma lamuriti in ceea ce priveste aceasta pensionare.Eu nu am auzit sau poate este introdus recent acest termen.
    Va multumesc anticipat!

    Cu stima,
    Lavinia

  • Răspunde
    august 28 2013

    Am o angajata insarcinata, de la 5 saptamani (respectiv 01.08-31.08) are 2 concedii medicale, iar al 2-lea este dat de un alt medic cu acelasi cod diagnostic, suspect deoarece nu a fost consultata asa cum a recunoscut si angajata, si dupa temerile mele isi va continua concediile pana la sfarsitul celor 9 luni, amestecand probabil si cu concediul de odihna. Am o firma formata din 6 angajati, si nu-mi pot permite sa o platesc, cunoscand situatia, Casa de Asigurări de Sănătate nu-mi va deconta banii asa curand. Cum trebuie sa procedez corect fata de angajata, si nu numai. Multumesc anticipat!

  • Răspunde
    Alina
    august 31 2013

    Buna ziua! Am primit o mostenire de la o ruda indepartata care a decedat. Din cate stiu eu respectiva ruda avea cateva firme si terenuri. Imi puteti spune cum ar trebui sa procedez pentru a afla ce firme si terenuri detinea? Multumesc

  • Răspunde
    Loredana
    septembrie 4 2013

    Buna,

    Acum 3 saptamani(14august) am fost la urgenta cu piciorul rupt . Mi-au pus gips si au zis ca imi acorda concediu medical cand vin la ultimul control in septembrie pe 2. Cand am fost au zis ca nu imi mai pot da concediu medical pe luna trecuta….. Ce e de facut in situatia asta?

  • Răspunde
    irina anamaria
    octombrie 13 2013

    din data de22 februarie ma aflu in concediu medical 5 zile cu codul indemnizatie 06 ,(100%),cod diagnostic932 dupa care perioada de gips in continuare incapana la sfarsitul lunii martie cu aclasi diagnosticdar cu codul de indemnizatie 01,(75%)cod diagnostic932.de la 1 aprilie sa schimbat codul deindemnizatie in 13,(((75% ) si codul de boala489,deci al doilea initial pana indata de31iulie.dela 1august sa schimbat iara codul de boala la490 codul de indemnizatie ramananad 13(75%)inclusiv luna noiembrie.veniturile brute din ultimele sase luni dinaintea primului concediu medical sunt:1)august:1.916////2)septembrie:2.088.///
    3)octombrie:1.836///4)noiembrie:2.046///5)decembrie:2.545///salariul negociat fiind de 1.463.////si luna 6)1.987cand salariul negociat a devenit 1.513.////iar din februarie2013 veniturile de la medicale sunturmatoarele:februarie:1.741-66ore lucrate co3zile si cm8 zile///martie:1.630-21zile///aprilie:1.892-22zile(cu prima272)cu som 3 si cass5,5-15 oprite///mai:1.547 -21 zile///iunie:1.400-19zile////iulie:1.694-23zile////august:1.238-21zile///septembrie:1.238 -21zile .INTREBAREA MEA ESTE DACA SUNT BINE CALCULATE,DEOARECE DIN CATE AM CITIT LA CALCUL CONCEDII MEDICALE SE FACE MEDIA PE ULTIMELE SASE LUNI SE IMPARTE DUPA ACEEA LA ZILELE LUCRATOARE SI SE CALCULEAZA VENITUL PTR. CONCEDIU MEDICAL.ACUM EU NU STIU DE CE ODATA VENITUL ULTIMELOR SASe LUNI FIIND DE 75% FIIND NUMAI IN MEDICAL,INTREPRINDEREA IMPARTE ACEST VENIT DE 75% INCa odata la 75%dupa ce s-a facut media si ss-a impartit pe zile lucratoare.si tot asa a facut in toate lunile ca intrau 2luni de 75% ca intrau3,4,5 luni de 75%le faceau media pe luni,zile si imparteau iara la 75%la suta.pai cum sa imparti inca odata 75%la 75%tot din medical nu inteleg.pe net la calcul medicale se face media se imparte la zile lucratoare si se inmulteste cu cate zile are luna care e in calcul.pai,luna viitoare trebuie sa le duc eu bani.chiar nu inteleg.sant in incapacitate temporara de munca de atata timp,si calculul la concedii jongleaza mai rau ca BURSA.INTELEG INITIALELE CA SE IA MAI PUTIN CA INCEPE CALCULUL DE LA INCEPUT .DAR NU INTELEG CUM SA SE CALCULEZE 75% DIN 75% NU E NORMAL.VA ROG MULT SA IMI RASPUNDETI PE EMAIL.

  • Răspunde
    adrian
    octombrie 14 2013

    buna ziua.Daca merg in germania cu o autoutilitara de pana in 3,5t dus fara tahograf sau alte acte transportul este in interes personal si la intoarcere atasez o remorca de 2t de autoutilitara avand in total 5,5t in ansamblu maxim autorizat .specific ca autoutilitara de 3,5t trage 2t in acte si in ansablu 5,5t…ce acte imi trebuie la intoarcere si daca trebuie sa respect timpi de [condus ,pauze si odihna] pentru dus sau numai la intors.In germania sunt alte legi ?

  • Răspunde
    alina
    octombrie 14 2013

    buna ziua, sunt angajata de pe data de 5.04.2013 iar pe data de 29.05.2013 am fost diagnosticata cu TBC pe medicalul initial cat si pe continuari am cod indemnizatie 12 si cod diagnostic 14 insa salariu a variat de la o luna la alta si nu pentru zilele lucratoare care oscileaza ,cu toate ca medicalul este 100%.Am semnat pentru salariu de 900 de lei brut si as dori sa stiu cat ar fi trebuit sa primesc pe luna septembrie sau sa-mi explicati cum se calculeaza un medical platit 100% la salariu de 900 lei brut…Va multumesc si astept un raspuns

  • Răspunde
    irina anamaria
    octombrie 20 2013

    de ce va mai obositi sa scrieti daca nu dati raspunsuri concrete.numai politicienii se invart in jurul cozii cand dau un raspuns.lege start oricum nu raspunde.

  • Răspunde
    Judit
    noiembrie 5 2013

    Buna ziua!!Pe 03 septembrie am fost operata de cancer de col uterin am concediul medical cu codul de indemnizatie14.Firma la care lucrez din data de 01 11 2013 s-a desfiintat pe hartie.Adica pe un alt nume dar aceeasi profil aceasi sefi cu aceeasi muncitori merge mai departe.Intrebarea mea ar fii…ce va fii cu mine??Patroana spune ca nu ma poate prelua la noua firma pana sunt in concediu medical.Dar nici nu pot intrerupe concediul ca sa ma duc la lucru fiindca nu ma simt bine si astept pentru oncologia.Ar mai fi o solutie sa raman singura la firma anteriora ca zice dureaza pana inchide.Dar si concediul dureaza cel putin 6 luni dupa cum am inteles de la medicul ginecolog.Spuneti-mi va rog foarte mult la ce sa astept?De unde pot procura adeverinta de salarizare in caz de bevoie si daca beneficiez de concediu medical mai departe sau raman somer?Ajutati-ma sa stiu cum se procedeaza in aceste cazuri???Va multumesc mult de tot.

  • Răspunde
    MONEL
    noiembrie 19 2013

    BUNA ZIUA , AN LUNA SEPTEMBRIE AM FOST OPERATA DE UN NODUL PE GAT ( PARTEA STANGA) SI DE GLANDA TIROIDA , AM FOST EXTERNATA DUPA O SAPTAMANA , MI-SA DAT CONCEDIUL MEDICAL PANA LA DATA DE 9. 10 2013 , AN CONTINOARE M-IA DAT MEDICUL DE FAMILIE PE 10.10.2013 -PANA PE 19.10 2013 . EU AN ACEST TIMP AM FOST TRIMISA LA ONCOLOGIE , PENTRU CA NODULUL CE LAM AVUT PE GAT A FOST O TUMOARE MALIGNA CU SEDIU NEPRECIZAT , LA BIOPIE A IESIT CA DADUSEM AN METASTAZA (LOCALA),DOCTORUL CE MA OPERAT M-IA SPUS S-A MERG LA ONCOLOGIE , ONCOLOGUL M-A ANDRUMAT SA MERG LA ORL , LA ORELE AM FACUT O ENDOSCOPIE NAZALA SI AU VAZUT CA AM O TUMOARE FACIALA, ANCA SUNT SI ACUM AN INVESTIGATII, AM AVUT DURERI MARI DE COLOANA VERTEBRALA , AM MERS LA ORTOPEDIE , DE ACOLO MI-SA DAT CONCEDIU MEDICAL 20, 10 2013 PANA 31.10.2013 , EU ANCEPAND CU LUNA NOIEMBRIE AM RAMAS DESCOPERITA FARA CONCEDIU MEDICAL 1.11.2013 PANA 17 .11 2013 , DIN CAUZA INVESTIGATIILOR , SI A STARI MELE DE SANATATE , CARE NU PREA ESTE BUNA SI A DOCTORULUI ONCOLOC , CARE MA TOT PLIMBA PE LA FEL SI LEL DE CABINETE PRIVATE ,IAM SPUS DE CONCEDIUL DE ODIHNA , IAR EL M-IA RASPUNS CA NU-MI POATE DA DIN URMA , DAR EU DEJA AI SPUSESEM DI NAINTE DE CONCEDIU PANA SA FIU DESCOPERITA DE CONCEDIU , CE POT FACE EU AN ACEASTA SITUATIE , CA SUNT DISPERATA SI CU MORALUL LA PAMANT , VA MULTUMESC

  • Răspunde
    veronica
    noiembrie 21 2013

    Buna seara am uitat as-mi iau concediul medical pe luna octombrie pot sa-l iau in luna noiembrie?
    Multumesc!

  • Răspunde
    Daniela
    decembrie 16 2013

    Am un salariat care si-a fracturat piciorul si este in concediu medical.In curand va depasi cele 168 de zile de concediu medical.Acesta nu poate merge, deci nu poate veni la munca.Este tanar, deci nu se poate pensiona de boala.Medicul l-a sfatuit sa-si ia concediu fara plata.As vrea sa-l ajut pentru ca fiind in concediu fara plata nu benefiaza de nimic.Ce sa fac sa-l trec in somaj?Se poate?Va multumesc

  • Răspunde
    Carmen
    februarie 7 2014

    Buna ziua,
    va rog sa ma ajutati cu un raspuns intr-o problema legata de o eroare de calcul a CM. Tatal meu a fost operat in anul 2012 de hernie de disc si a beneficiat de zile de concediu medical date de spitalul la care a fost operat. Dupa terminarea acestora si-a prelungit medicalul la medicul specialist din ambulatoriul de specialitate. Asistenta medicului de specialitate (dansa completa medicalele), a omis la atingerea numarului de 90 de zile sa-l trimita la comisie pentru prelungirea concediului. A facut acest lucru dupa ce a depasit numatul cu 11 zile (101 zile). Cei de la comie nu au sesizat greseala pe referatul trimis de medicul de specialitate si l-a aprobat asa. Acum dupa 1 an 4 luni, angajatorul cere restituirea banilor pe motiv ca cele 11 zile ce depasesc 90 zile sunt neavizate de comisie. Intrebarea mea este ce se poate face in momentul de fata pentru a evita restituirea banilor, mai ales ca pacientul nu a avut nici o vina.
    Va multumesc si astept un raspuns cat mai urgent posibil.

    • Răspunde
      februarie 7 2014

      Bună ziua, fiind vorba de o o situaţie particulară, vă recomand să adresaţi această întrebare pe Forumul LegeStart (http://forum.legestart.ro/) , unde un specialist vă poate oferi un răspuns pertinent.

  • Răspunde
    Mihaela Dana
    martie 24 2014

    Cui sa ma adresez pentru o expertiza a calculului de concediu medical pe o perioada mai indelunga.Mentionez ca am dubiu cu privire la calculul facut de angajatori.Avand 2 contracte de munca am primit indemnizatie doar de la unu spunandu-mi ca asa este corect desi cele 2 societati avand un singur angajat la resurse umane si contabilitate.Va multumesc si astept un raspuns

  • Răspunde
    Laura
    iulie 2 2014

    Buna ziua,
    Duminica 22 iunie mi s-a blocat spatele fiind imobilizata la pat -cauza hernie de disc.Din 23.06.2014 si pana in 30.06.2014 am primit concediu medical de la medicul de familie. In data de 27.06.2014 am fost operata si in 30.06 m-am externat. Am primit urmatorul concediu medical din data de 01.07.2014-11.07.2014 de la medicul neurochirurg si m-a incadrat cu 01 -boala obisnuita. Va rog frumos sa imi spuneti daca este in regula, nu se considera urgenta chirurgicala? Daca nu ma operam putea sa imi paralizeze piciorul stang si asa am ramas cu o usoara pareza (sper sa treaca in timp). Multumesc frumos.

  • Răspunde
    Marian
    iulie 18 2014

    Buna ziua!
    va rog sa imi comunicati si parerea dumneavoastra de specialisti in urmatoarea speta:
    sotia mea se afla in concediu medical (cele 126 zile de medical inainte si dupa nastere), fiind incadrat la procentul de 85%. contractul de munca este unul cu timp partial (2 ore), avand o remuneratie bruta de 482 lei, pentru care i-a fost retinut CASS 84 lei, raportat la salariul mediu pe economie (cu efectuarea mediei), fara a se raporta la valoarea medie a castigului realizat pe ultimele 6 luni.
    Intrebarea mea, consider ca este evidenta, si anume: retinerea de 35% reprezentand CASS se face la media castigului mediu realizat pe ultimele 6 luni, sau la media salariului mediu pe economie pe ultimele 6 luni?
    astept cu mare nerebdare si opiniile dumneavoastra.

  • Răspunde
    raz
    august 21 2014

    Buna ziua ! Sunt in concediu medical pana la sfarsitul saptamanii si patronul mi-a trecut zile libere in aceste zile in program>Este coret

  • Răspunde
    iulia
    septembrie 12 2014

    indrumati-ma si pe mine ce sa fac de la servici suntem dati in 75% din salar iar eu ar trebui sa imi iau concediu medical cu 75% platit care e mai rentabil din punct de vedere financiar?

  • Răspunde
    Mariana
    octombrie 26 2014

    Fata mea a fost operata de chist ovarian cu extirparea anexelor.A fost spitalizata 5 zile si concediu medical 21 zile la externare.Va rog sa-mi spuneti daca este corect codul 01 de pe certificatul medical,nu trebuia 06 macar pentru zilele de internare?Specific ca a fost luata cu salvarea de la serviciu,cu dureri f mari.

  • Răspunde
    luminita
    mai 6 2015

    buna ziua, am un salariat angajat din data de 09.03.2015 a lucrat doua zile de la data angajarii dupa care si-a luat concediu medical . mentionez ca ptr. perioada care nu a lucrat si-a platit singur cass. Asi dori sa aflu cum se proceseaza in situatia data se poate plati medicalul.

  • Răspunde
    Dorina
    iunie 25 2015

    Bună ziua ,
    Am și eu o rugăminte, cine mă poate ajuta sa îmi calculez CM perioadă 6 .05. -11.05 internare diagnostic tromboza varicoase , și am avut CM până în 26 .05. 2015.
    Va mulțumesc anticipat

  • Răspunde
    florentina
    noiembrie 12 2015

    Buna ziua, ma aflu in urmayoarea situatie:

    Am fost internata o perioada de 5 zile in urma unei interventii chirurgicale, primind un CM de 21 zile la externare.

    In ultima zi de CM m-am prezentat la spital la control conform indicatiilor medivului si mi s-a eliberat inca un CM pt 14 zile. Este in regula sau trebuia procedat altfel?

    Multumesc!

  • Răspunde
    ady
    decembrie 4 2015

    Buna ziua as dori si eu un raspuns daca este posibil .Cum este calculat un concediu medical cod 14 (cancer cu metaxtaze) care este platit suta la suta din cite am inteles si salariu de angajare este 1050ron plus ca detine si certificat handicap accentuat.Am inteles ca nu sint retineri imi poate spune cineva cit ar trebuii sa primesc.MULTUMESC MULT RASPUNSUL DV PTR NOI E ASTEPTAT CU NERABDARE.

  • Răspunde
    Cristi
    iulie 3 2016

    Dc trebuie sa.i plătesc medicului de familie concediul medical

  • Răspunde
    Cristi
    iulie 3 2016

    Eu având adeno conjunctivita

Scrie un comentariu