4 Decembrie, 2016

Elaborarea, interpretarea şi aplicarea corectă a textelor şi a prevederilor legale (I)

În cadrul unor materiale anterioare am început să dezbatem problematica utilizării scrierii cu diacritice prin contextualizarea la aspectul potrivit căruia aceasta reprezintă condiţia esenţială pentru elaborarea, interpretarea şi aplicarea  corectă a textelor şi a prevederilor legale. Continuăm iniţiativa lansată prin prezentarea altor exemple conexe acestui subiect.

* Exemplul 5

Prin Dicţionarul Explicativ al Limbii române (D.E.X.) noţiunea de majorări (de întârziere) este definită ca fiind „Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancţiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc.”, iar cea de dobânzi ca fiind „Sumă de bani care se plăteşte (de obicei în procente) pentru un împrumut bă­nesc.”

Prin D.E.X. s-a făcut dintotdeauna şi se face şi în prezent o distincţie clară între noţiunea de majorări şi cea de dobânzi.

Până la data de 31 decembrie 2002, prin întreaga legislaţie fiscală se folosea noţiu­nea de “majorări de întârziere” cu sensul şi conţinutul definit prin D.E.X., respectiv de „Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancţiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc.”, care este şi cel cunoscut dintotdeauna de întreaga populaţie, şi care, într-o exprimare fiscală, înseamnă „Sumă pe care statul o încasează în plus de la contribuabili ca sancţiune aplicată pentru întârzierea la plata impozitelor, taxelor etc.” sau „Sumă pe care contribuabilii o datorează statului ca sancţiune pentru ne­plata integrală şi în termenul legal a obligaţiilor bugetare.”

În mod iraţional şi fără nicio justificare, prin art. 167, alin. (1) din „Ordonanţa Gu­vernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare”, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003, s-a dispus:

„În toate actele normative în care se face referire la majorări de întârziere şi/sau majorări aceste noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de dobânzi.”. (Sublinierile din textele de lege ne aparţin).

Prin art. IV, alin. (2) din „Legea nr. 210/2005 privind aprobarea Ordonanţei Gu­vernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 5 iulie 2005, în vigoare începând cu data de 15 iulie 2005, s-a dispus:

“În toate actele normative în care se face referire la noţiunile de dobânzi şi/sau pe­nalităţi de întârziere aceste noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de majorări de întârziere.”.

Deci, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către contribuabili a obligaţii­lor bugetare, se datorează, începând cu data de 15 iulie 2005, „majorări de întârziere”, şi nu dobânzi şi/sau pe­nalităţi de întârziere”.

Asemenea reglementări, prin care unor noţiuni fundamentale li se schimbă, fără nicio justificare şi în mod iraţional, sensul şi conţinutul cu care sunt definite prin D.E.X. şi cu care sunt cunoscute dintotdeauna de întreaga populaţie, sunt în contradic­ţie totală atât cu „spiritul uzului populaţiei”, cât şi cu „spiritul normelor lingvistice academice”, fapt pentru care nu sunt „în spiritul legii”.

Surprinde şi nedumereşte faptul că elaborarea unora dintre cele mai importante acte normative este lăsată în seama unor persoane care nu „nu ştiu să înţeleagă” sensul şi conţinutul unor noţiuni, termeni şi expresii de specialitate de uz curent, consacrate.

Surprinde şi nedumereşte faptul că elaborarea unora dintre cele mai importante acte normative este lăsată în seama unor persoane care nu au nici pregătirea necesară şi nici capacitatea intelectuală pentru a înţelege şi a folosi corect sensul şi conţinutul noţiunilor, termenilor şi expresiilor de specialitate de uz curent, consacrate, folosite în elaborarea respectivelor acte normative.

Orice om poate greşi; dar numai cel fără minte stăruie în greşeală.” (Cicero, Phil., 11, 2, 1)

Trebuie avut în vedere şi faptul că „spiritul legii” nu poate să fie în contradicţie cu „uzul curent”, cu norma lingvistică, cu „normele academice în vigoare”.

Redactarea reglementărilor fiscale este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşu­rinţă a prevederilor legale (a textului) de către destinatarii acestora, de către marea majoritate a populaţiei întrucât aceasta are calitatea de contribuabil (de persoană fizică sau juridică obligată prin lege să cunoască, să interpreteze şi să aplice corect legea şi să plătească impozite, taxe, contribuţii bugetare).

Corectitudinea exprimării legislative se realizează nu numai prin respectarea regulilor propriu-zise gramaticale: ea depinde şi de alţi factori, printre care deosebit de important este acela al folosirii cuvintelor în aşa fel încât ideea (ceea ce a vrut să reglementeze legiuitorul) să fie comunicată cu maximum de precizie şi de claritate.

Frecvent se constată că în formularea prevederilor legale nu se ţine seama de această particularitate semantică.

* Exemplul 6

Putem numi „paralogisme fiscale” numai acele raţionamente fiscale făcute din neştiinţă, fără intenţia de a induce în eroare şi care, cu toate că sunt absurde din punct de vedere semantic, ele sunt în legislaţie fiscală.

În condiţiile în care aceste raţionamente fiscale false (care, în general, sunt ascunse în exprimările legislative şi care apar absurde numai din punct de vedere semantic), sunt introduse cu bună ştiinţă în reglementări, acestea nu mai sunt efectiv şi în mod real „paralogisme fiscale”, ci cu totul altceva: emiterea de prevederi legale predilecte, bine gândite, spre a fi folosite în scopul săvârşirii unor elegante şi benefice fenomene de evaziune fiscală „legală”.

Pentru ca legislaţia fiscală să fie interpretată şi aplicată corect este necesar ca aceasta să fie exprimată clar şi cu precizie, adică elementele de vocabular pe care le foloseşte să nu se asocieze, în mintea contribuabililor, cu sensuri diferite faţă de cele din vorbirea de zi cu zi, cu atât mai mult cu cât acestea sunt prevăzute şi prin Dicţionarul Explicativ al Limbii române (D.E.X.).

 „Spiritul legii” în elaborarea actelor normative presupune ca la conceperea şi emite­rea acestora să se respecte atât prevederile „Legii nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice”, cât şi cele ale „Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, din ale căror pre­vederi sunt de reţinut fie şi numai următoarele:

Prevederi din Legea nr. 500/2004:

„Art. 1. (1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art. 2, trebuie să fie corect din punct de vedere al pro­prietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortoepic şi, după caz, sub as­pectul punctuaţiei şi ortografic, conform normelor academice în vigoare.

(2) Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.

Art. 2. În sensul prezentei legi, prin text cu caracter de interes public se înţelege orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aduce­rea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar”. (Sublinierea ne aparţine).

Prevederi din Legea nr. 24/2000:

„Art. 7. Forma de redactare a actelor normative [...]

(4) Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afec­tivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.”.

 „Art. 24. Determinarea conceptelor şi noţiunilor. În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asi­gura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.”.

„Art. 34. Stilul actelor normative

(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific nor­mativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. [...]

(3) Termenii de specialitate pot fi utilizaţi numai dacă sunt consacraţi în dome­niul de activitate la care se referă reglementarea.

(4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.”. (Sub­linierile îmi aparţin).

Codul fiscal şi Normele metodologice de aplicare ale acestuia conţin numeroase şi grave greşeli „în litera legii”, care afectează şi interpretarea şi aplicarea prevederilor respective „în spiritul legii”.

În scopul perfecţionării Codului fiscal şi a Normelor metodologice de aplicare ale acestuia, am procedat, de mai mulţi ani, la întocmirea unui inventar al greşelilor conţinute în acestea, atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”, prezentat atât în zeci de articole şi cărţi, cât şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj şi Ministerului Finanţelor Publice.

Prin respectivele articole sunt prezentate şi frecventele şi gravele încălcări atât ale „Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, cât şi ale „Legii nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice”.

În cele ce urmează se prezintă numai două exemple de greşeli, conţinute în Codul fiscal şi în Normele metodologice de aplicare ale acestuia, „în litera legii”, care afectează interpretarea respectivelor prevederii „în spiritul legii”.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu