Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017, prin care au fost eliminate multiple taxe nefiscale, de la 1 februarie şoferii români au scăpat şi de timbrul de mediu. Mulţi s-au bucurat de această măsură, aşteptând ziua de miercuri, în care au stat la cozi imense la serviciile de înmatriculări auto din mai multe oraşe ale ţării. Cu toate acestea, există şi un revers al medaliei, procedura de restituire pe cale administrativă a vechilor taxe auto nemaiputându-se aplica.
Câţi bani am câştigat?
De la cel puţin o sută de euro până la peste 1.000 de euro, în funcţie de vechimea maşinii. Potrivit informaţiilor din presă, diferenţa de aproape 10 ori între taxele plătite de două persoane care cumpărau o maşină veche şi respectiv una nouă au dus la creşterea numărului de autovehicule second-hand cumpărate. Numai anul trecut au fost înmatriculate 276 de mii de maşini la mâna a doua.
Câţi bani am pierdut? Ce taxe nu mai pot fi recuperate?
Odată cu abrogarea integrală a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, de la începutul acestei luni, se elimină inclusiv posibilitatea restituirii pe cale administrativă a sumelor reprezentând:
- taxa specială pentru autoturisme și autovehicule(taxa prevăzută la art. 214^1 -214^3 din Codul fiscal, în vigoare până la data de 1 iulie 2008);
- taxa pe poluare pentru autovehicule (taxă prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011);
- taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (taxă prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare).
Vă reamintim că procedura restituirii pe cale administrativă a fost reglementată prin OG nr. 40/2015 care a adus modificări la actul de bază. Ordonanţa stabilea faptul că şoferii români care au achitat aceste taxe îşi primesc banii înapoi eşalonat, pe parcursul a 5 ani.
Restituirea taxelor auto, imposibilă?
Da, pe cale administrativă, cel puţin până în momentul elaborării unui nou act normativ care să reglementeze procedura aplicabilă pe viitor.
Atenţie,însă! Se aplică în continuare prevederile OG nr. 8/2014 privind restituirea sumelor plătite pentru taxa pe poluare pentru autovehicule / taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul persoanelor care au hotărâri judecătoreşti în acest sens.
Aşadar, persoanele care au obţinut în instanţă restituirea taxei auto nu se încadrează în situaţia de mai sus, în care este strict vorba de restituirea pe cale administrativă.
Alte posibile efecte ale eliminării timbrului de mediu
Îmbătrânirea parcului auto şi poluare. Potrivit unor declaraţii APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile) făcute la sfârşitul anului trecut, eliminarea timbrului de mediu va fi strâns legată de creşterea poluării produse de către autovehicule, din cauza achiziţionării în viitor a mai multor maşini vechi. Totodată, se pune sub semnul întrebării şi eficienţa Programului Rabla din ultimii 12 ani, pentru care s-au cheltuit peste 2 miliarde de lei, în încercarea înnoirii parcului auto naţional:
„Eliminarea timbrului de mediu va duce la: creşterea abruptă a vârstei medii a parcului auto naţional (România va deveni al doilea „cimitir de maşini vechi” al Europei, după Polonia)”.