4 Decembrie, 2016

Drepturile salariaţilor în caz de fuziune sau divizare a firmei

Tema pe care o punem în discuţie priveşte protejarea drepturilor salariaţilor – salarii şi alte drepturi decurgând din contractul individual de muncă, în caz de modificare a structurii organizaţiei prin fuziune sau divizare.

Mai concret, cine răspunde pentru creanţele salariaţilor şi ce drept de opoziţie au la îndemână aceştia din urmă.

Reglementări generale referitoare la fuziune şi/sau divizare

Sediul materiei este dat de dispoziţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Capitolul special care tratează despre fuziunea şi divizarea societăţilor a fost modificat, recent, prin Ordonanţa guvernului nr. 2/2012 pentru a se pune de acord cu prevederile Directivei 2009/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a directivelor 77/91/CEE, 78/855/CEE şi 82/891/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2005/56/CE în ceea ce priveşte obligaţiile de raportare şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor reduce formalităţile aplicabile operaţiunilor de fuziune şi divizare şi simplifică cerinţele de publicitate.

Prin modificările aduse la această lege de O.G. nr. 2/2012, principiul de la care se porneşte este acela că toţi creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor.

În vederea obţinerii de garanţii adecvate, orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziţie.

În subsidiar, să amintim că publicarea proiectului de fuziune sau lichidare se poate face fie în Monitorul oficial partea a IV-a, cât şi pe pagina proprie de web, dar regula privind garanţiile în favoarea creditorilor se aplică pentru oricare din aceste variante.

Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune sau divizare. Aceasta se depune la oficiul registrului comerţului, care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o menţionează în registru şi o înaintează instanţei judecătoreşti competente. Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului.

Reţineţi, totuşi, că formularea unei opoziţii privind drepturile de creanţă ale salariaţilor nu are ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi nu împiedică realizarea fuziunii sau divizării.

Modul de tratare a opoziţiei presupune câteva situaţii posibile, pe care legiuitorul a înţeles să le reglementeze.

Prin acelaşi articol 243, o primă situaţie se referă la cazul în care creditorul nu dovedeşte că satisfacerea creanţei sale este pusă în pericol prin realizarea fuziunii sau dacă, din examinarea situaţiei financiare şi operaţional-comerciale a societăţii debitoare/societăţii succesoare în drepturile şi obligaţiile societăţii debitoare, rezultă că nu este necesară acordarea de garanţii adecvate ori, după caz, de noi garanţii sau societatea debitoare ori societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societăţii debitoare a făcut dovada plăţii datoriilor sau părţile au încheiat un acord pentru plata datoriilor ori există deja garanţii sau privilegii adecvate pentru satisfacerea creanţei. În asemenea situaţii, instanţa va respinge opoziţia.

De asemenea, instanţa respinge opoziţia şi în cazul în care este refuzată de către creditor constituirea, în termenul stabilit de instanţă prin încheiere, a garanţiilor oferite. Astfel, dacă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societăţii debitoare a făcut în cursul procesului o ofertă pentru constituirea unor garanţii sau privilegii, comunicată Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, în cazul în care societatea are obligaţii la bugetul general consolidat, iar aceste garanţii sau privilegii au fost apreciate de instanţă ca fiind necesare şi adecvate pentru satisfacerea creanţei creditorului, instanţa va pronunţa o încheiere prin care va acorda părţilor un termen pentru constituirea acelor garanţii. Încheierea pronunţată de instanţă este supusă recursului odată cu fondul.

Dacă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societăţii debitoare nu oferă garanţii ori privilegii adecvate pentru satisfacerea creanţei sau, chiar dacă oferă garanţii ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce îi sunt imputabile, în termenul stabilit de instanţă prin încheiere, instanţa admite opoziţia şi obligă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societăţii debitoare la plata creanţei de îndată ori într-un anumit termen stabilit în funcţie de valoarea creanţei şi de pasivul societăţii debitoare sau, după caz, al societăţii succesoare în drepturile şi obligaţiile societăţii debitoare. Hotărârea de admitere a opoziţiei este executorie.

Dată fiind situaţia specială legată de respectarea termenelor anunţate pentru fuziune sau  divizare, opoziţia formulată în temeiul articolului 243 se judecă de urgenţă şi cu precădere.

Creditorii societăţilor participante la divizare sau fuziune care îndeplinesc condiţiile pentru a face opoziţie pot formula o cerere de opoziţie în temeiul art. 61 alin. (1) împotriva hotărârii organului statutar al societăţii privitoare la modificările actului constitutiv, numai dacă acestea privesc alte modificări decât cele care decurg din sau în legătură cu procesul de divizare sau fuziune.

ATENŢIE!

Prin modificările aduse la Legea societăţilor comerciale de O.U.G. nr. 90/2010, începând cu 4 octombrie 2010 se prevede că dispoziţiile articolului 243 din L. nr. 31/1990 nu se aplică creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), a căror protecţie se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, precum şi potrivit altor legi aplicabile.

 Prevederile legii speciale

Legea nr. 67/2006 – publicată în M.Of. nr. 276/2006, dar care a intrat în vigoare numai la 1 ianuarie 2007 – care tratează despre protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, dispune, la articolul 5 şi urm., că drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.

Anterior datei transferului, cedentul are obligaţia notificării cesionarului cu privire la toate drepturile şi obligaţiile care urmează a fi transferate acestuia.

Nerespectarea obligaţiei de notificare nu va afecta transferul acestor drepturi sau obligaţii către cesionar şi nici drepturile salariaţilor.

Transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar.

În cazul în care transferul implică o modificare substanţială a condiţiilor de muncă în detrimentul salariatului, angajatorul este responsabil pentru încetarea contractului individual de muncă.

Cesionarul are obligaţia respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia. Prin acord între cesionar şi reprezentanţii salariaţilor, clauzele contractului colectiv de muncă valabil în momentul efectuării transferului pot fi renegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului.

În situaţia în care, în urma transferului, întreprinderea, unitatea sau părţi ale acestora nu îşi păstrează autonomia, iar contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul cesionarului este mai favorabil, salariaţilor transferaţi li se va aplica contractul colectiv de muncă mai favorabil.

În situaţia în care, în urma transferului, întreprinderea, unitatea sau părţi ale acestora îşi păstrează autonomia, reprezentanţii salariaţilor afectaţi de transfer îşi menţin statutul, atribuţiile şi funcţia dacă sunt îndeplinite condiţiile de reprezentare, potrivit legii. În situaţia neîndeplinirii condiţiilor legale de reprezentare, salariaţii transferaţi îşi aleg reprezentanţii, conform legii.

Dacă în urma transferului întreprinderea, unitatea sau părţi ale acestora nu îşi păstrează autonomia, salariaţii transferaţi vor fi reprezentaţi, cu acordul lor expres, de către reprezentanţii salariaţilor din întreprinderea cesionarului, până la constituirea sau învestirea unor noi reprezentanţi, în condiţiile legii.

Să mai menţionă, în sfârşit, că Legea nr. 67/2006 transpune Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 82 din 22 martie 2001.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În sensul celor de mai sus s-a pronunţat Curtea Constituţională, sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie formulată, de un sindicat într-o cauză având ca obiect soluţionarea opoziţiei împotriva unei hotărâri de fuziune.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteiaa susţinut că dispoziţiile legale criticate afectează liberul acces la justiţie al salariaţilor, care se văd privaţi de calea de atac a opoziţiei la fuziune/divizare în condiţiile în care ei sunt titularii unor creanţe certe, lichide, dar neexigibile. Potrivit autorului excepţiei, eliminarea salariaţilor din rândul acelor persoane care pot formula opoziţie s-a făcut pe baza unor criterii discriminatorii.

Din analiza Curţii, care a avut o acoperire mai mare – tratând şi aspecte extrinsece – ne rezumăm la dispoziţile criticate privitoare la dispoziţiile articolului 243 alin. (9) din Legea societăţilor comerciale, astfel cum acest alineat a fost modificat, ultima dată, prin O.U.G. nr. 90/2010, având următorul cuprins:

“Art. 243. -

[...]

(9) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), a căror protectie se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, precum şi potrivit altor legi aplicabile.”

Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 90/2010 oferă mijloace procedurale în vederea realizării creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, această protecţie realizându-se potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora. Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 67/2006 prevăd imperativ că drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, acesta având şi obligaţia de a respecta prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil. Astfel, noua persoană juridică este obligată la prestarea tuturor drepturilor de natură salarială sau de altă natură pe care salariaţii le aveau anterior momentului fuziunii.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 404/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 494 din 18 iulie a.c.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu