3 Decembrie, 2016

Dreptul Uniunii Europene despre reînnoirea contractelor de muncă pe durată determinată

Prin Hotărârea pronunţată în cauza C-586/10 Bianca Kücük, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că reînnoirea contractelor de muncă pe durată determinată poate fi justificată prin nevoia de a efectua o înlocuire şi în condiţiile în care această nevoie este frecventă sau chiar permanentă.

Aceasta fiind poziţia de principiu, Curtea afirmă totodată dreptul de a se verifica dacă aceste contracte succesive pe durată determinată nu sunt folosite abuziv, ținând seama de numărul şi de durata lor cumulată.

Dreptul Uniunii, care pune în aplicare un acord-cadru încheiat de partenerii sociali europeni cu privire la munca pe durată determinată, consideră că contractele de muncă pe durată nedeterminată constituie forma generală a raporturilor de muncă. Prin urmare, statele membre sunt obligate să ia măsuri de prevenire a oricărei utilizări abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată, succesive. În cadrul acestor măsuri, ele pot stabili, între altele, „motive obiective”, care pot justifica reînnoirea unor asemenea contracte. Dreptul german prevede că înlocuirea temporară a unui lucrător constituie un astfel de motiv obiectiv, în special în caz de reînnoire din motive de concediu de maternitate sau pentru creșterea copilului.

Doamna Bianca Kücük a fost angajată, în Landul Renania de Nord-Westfalia, Germania, în calitate de asistentă în cadrul grefei Tribunalului Cantonal din Köln pentru o perioadă de unsprezece ani. Angajarea a fost făcută prin treisprezece contracte de muncă pe durată determinată. Toate aceste contracte au fost încheiate pentru înlocuirea unor asistenţi, angajaţi pe durată nedeterminată, care intraseră în concedii temporare (spre exemplu, în concediu pentru creşterea copilului).

La Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Köln, doamna Kücük a arătat că ultimul său contract de muncă a devenit contract pe durată nedeterminată ca urmare a inexistenţei unui motiv obiectiv care să justifice limitarea lui în timp. Astfel, un număr total de treisprezece contracte de muncă pe durată determinată încheiate consecutiv în decurs de unsprezece ani nu pot corespunde în niciun caz unei nevoi temporare de personal de înlocuire. Curtea Federală pentru Litigii de Muncă, cea care a trebuit să soluţioneze acest litigiu în calitate de instanţă de ultim grad de jurisdicţie, a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe cu privire la interpretarea dispoziţiilor relevante din dreptul Uniunii.

În hotărârea pronunţată, Curtea a constatat că nevoia temporară de personal de înlocuire – astfel cum este prevăzută de dreptul german – poate, în principiu, să constituie un motiv obiectiv în sensul dreptului Uniunii, care justifică atât caracterul determinat al duratei contractelor încheiate cu personalul de înlocuire, cât şi reînnoirea acestor contracte.

Simplul fapt că un angajator este obligat să folosească frecvent sau chiar permanent înlocuiri temporare, iar aceste înlocuiri pot fi realizate şi prin angajarea unor salariaţi în temeiul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată nu implică absenţa unui astfel de motiv obiectiv şi nici existenţa unui abuz. Astfel, impunerea în mod automat a încheierii unor contracte pe durată nedeterminată – în cazul în care mărimea întreprinderii sau a entităţii vizate şi compunerea personalului acesteia determină existenţa unei nevoi frecvente sau permanente de personal de înlocuire cu care se confruntă angajatorul – ar depăşi sfera obiectivelor urmărite prin acordul-cadru al partenerilor sociali europeni, pus în aplicare prin dreptul Uniunii, şi ar încălca astfel marja de apreciere acordată statelor membre şi partenerilor sociali.

Cu toate acestea, cu ocazia aprecierii, într-un caz particular, a aspectului dacă reînnoirea unui contract pe durată determinată este justificată de un motiv obiectiv, precum nevoia temporară de personal de înlocuire, autorităţile naționale trebuie să ia în considerare toate împrejurările acestui caz particular, inclusiv numărul şi durata cumulată a contractelor pe durată determinată încheiate în trecut cu acelaşi angajator.

*

Reglementare-cadru

Trimiterea, din textul hotărârii, la dreptul Uniunii Europene se referă la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999  privind Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP (Jurnalul Oficial L 175, p. 43, Ediţie specială, 05/vol. 5, p. 129).

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu