3 Decembrie, 2016

Dreptul la salariu mediu pe unitate la naştere. O realitate?

Într-un context general în care mulți cetățeni se găsesc constrânși la a depinde de diferitele forme de asistență socială, multe dintre persoanele care se adresează zilnic Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni ridică probleme privind posibilitatea de a beneficia de aceste forme de ajutor. Aflată într-o situație similară, familia F. s-a adresat BCC cu următoarea situație:

Problema: Soția domnului F. a făcut o cerere societății la care lucrează pentru acordarea unui salariu mediu pe unitate la naștere. Răspunsul societății a fost că acest contract nu a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pentru 2011/2014 nu poate fi încălcat.

De asemenea, societatea respectivă nu a alocat fonduri pentru plata altor ajutoare de tipul celui solicitat de domnul F., adică un salariu mediu pe unitate, plătit mamei pentru nașterea fiecărui copil. În acest context, domnul F. solicită informații cu privire la legalitatea refuzului acordării acestui ajutor.

Răspunsul: Evaluând situaţia care i-a fost prezentată, consilierul BCC l-a informat pe domnul F. că, într-adevăr, nu mai este în vigoare un contract colectiv de muncă la nivel național. Însă, dacă există un contract colectiv la nivel de unitate sau ramură, sau dacă există un regulament de ordine interioară care să prevadă acordarea unui salariu mediu pe unitate la naștere, atunci angajatorul este obligat să acorde acest salariu. În acest context, consilierul recomandă adresarea în scris către angajator.

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu