Dispoziţiile din Codul de procedură civilă privind înscrisurile şi folosirea acestora ca dovezi în instanţă au fost, în parte, modificate şi completate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Legea nr. 76/2012, publicată în M.Of. nr. 365/2012 va intra în vigoare la 1 septembrie a.c., odată cu Codul de procedură civilă. Fac excepţie dispoziţiile art. 512-514 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 76/2012, care se aplică de la data de 1 ianuarie 2013.
Tema pe care o prezentăm este utilă atât pentru persoane fizice, cât şi pentru profesionişti, prin noutăţile aduse, inclusiv prin tratarea, în această materie, a mijloacelor informatice ca mijloc probatoriu.
Potrivit art. 259 şi urm. din Cod. Proc. civilă, înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare.
Înscrisul pe suport informatic
Eeste admis ca probă în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale.
Semnătura unui înscris
Face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.
Semnătura electronică
Este valabilă numai dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege.
Înscrisul autentic
Este întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului. Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter.
Puterea doveditoare
Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane. Dovada prin declaraţiile părţilor, faţă de părţi şi faţă de oricare alte persoane se aplică şi în cazul menţiunilor din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor, fără a constitui obiectul principal al actului. Celelalte menţiuni constituie, între părţi, un început de dovadă scrisă.
Înscrisul sub semnătură privată
Este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege. Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară.
Menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte menţiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.
Pluralitatea de exemplare
Înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt. Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având acelaşi interes. Fiecare exemplar original trebuie să facă menţiune despre numărul originalelor ce au fost făcute. Lipsa acestei menţiuni nu poate fi opusă însă de cel care a executat, în ceea ce îl priveşte, obligaţia constatată în acel înscris. Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerută când părţile, de comun acord, au depus singurul original la un terţ ales de ele.
Formalitatea „bun şi aprobat”
Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa „bun şi aprobat pentru…”, cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii datorate. Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula „bun şi aprobat”, se prezumă că obligaţia nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula „bun şi aprobat” sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se dovedeşte în care parte este greşeală sau dacă prin lege se prevede altfel.
ATENŢIE!
În forma iniţială a Codului, se dispunea, prin articolul 270, că reglementările privind pluralitatea de exemplare şi cele privind formalitatea „bun şi aprobat” nu se aplică în raporturile dintre întreprinzători sau alţi profesionişti; în aceste cazuri, se dispunea că data înscrisului sub semnătură privată poate fi dovedită, chiar şi faţă de terţi, cu orice mijloc de probă, în măsura în care legea specială nu cere forma scrisă pentru dovedirea convenţiei înseşi. În urma apariţiei Legii nr. 76/2012, articolul 270 a fost abrogat.
Sancţionarea nerespectării formalităţilor speciale
Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 268 şi 269 (reglementările privind pluralitatea de exemplare şi cele privind formalitatea „bun şi aprobat” ) vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă.
ATENŢIE!
Un text nou, introdus prin art.2711 se va referi în mod special la „Înscrisurile întocmite de profesionişti”.
Acest text prevede că dispoziţiile care reglementează pluralitatea de exemplare şi cele privind formalitatea “bun şi aprobat” nu se aplică în raporturile dintre profesionişti. Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic.
Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă. Dacă înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi nu conţine nicio dată, aceasta poate fi stabilită în raporturile dintre părţi cu orice mijloc de probă.
Registrele şi hârtiile domestice nu fac dovadă pentru cel care le-a scris. Ele fac dovadă împotriva lui în toate cazurile în care atestă neîndoielnic o plată primită, precum şi atunci când cuprind menţiunea expresă că însemnarea a fost făcută în folosul celui arătat drept creditor, pentru a ţine loc de titlu.
ATENŢIE! Registrele profesioniştilor
Termenul “profesionişti” va înlocui sintagma existentă în forma iniţială a Codului acolo unde se făcea referire la “Registrele întreprinzătorilor şi ale altor profesionişti”. Pe fond, se prevede că aceste registre pot face între aceştia deplină dovadă în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională. Chiar dacă nu sunt ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, registrele fac dovadă contra celor care le-au ţinut. Cu toate acestea, partea care se prevalează de ele nu poate scinda conţinutul lor.
În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui întreprinzător sau altui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunţe la această probă în cazul în care registrele părţilor nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părţi.
Înscrisurile pe suport informatic
Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil şi prezintă garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în privinţa conţinutului acestuia şi a identităţii persoanei de la care acesta emană. Pentru a aprecia calitatea documentului, instanţa trebuie să ţină seama de circumstanţele în care datele au fost înscrise şi documentul care le-a reprodus.
Prezumţia de validitate a înscrierii
Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în cazul în care ea este făcută în mod sistematic şi fără lacune şi când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor şi contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată.
O astfel de prezumţie există şi în favoarea terţilor din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist. Dacă prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic, face deplină dovadă între părţi, până la proba contrară. Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează integritatea documentului, acesta poate servi, după circumstanţe, ca mijloc material de probă sau ca început de dovadă scrisă.
Dar un document semnat cu un digital pen, pe o tableta, ar fi considerat valabil ca „inscris pe suport informatic”? Sau ar trebui considerat inscris electronic si semnatura sa fie facuta doar cu un certificat calificat, conform legii 445/2010? Multumesc