8 Decembrie, 2016

Dobânda în raporturile contractuale

Recenta ordonanţă de urgenţă nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul oficial nr. 696 din 30 septembrie a.c., a modificat şi completat mai multe acte normative, printre care şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.118/2008, cu modificările ulterioare, cu noutăţi în ce priveşte regimul dobânzii în raporturile contractuale.

Să spunem, mai întâi că, în temeiul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă nr. 79/2011, la data intrării în vigoare a noului Cod civil, sintagma “contract comercial” sau “contracte comerciale” se înlocuieşte cu sintagma “contract civil” sau, după caz, “contracte civile“, iar sintagma “contracte sau acte de comerţ“, cu termenul “contracte“. Ca atare, şi O.U.G. nr. 119/2007 urmează să se refere la “măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti“. De asemenea, tot ca termeni noi, în text observăm că actul normativ se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesionişti, dar nu se include în sfera de aplicare creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi nici contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

 În materia ce priveşte dobânzile, Capitolul III al ordonanţei de urgenţă nr.119/2007 va trata – conform noilor termeni adoptaţi – despre dobânda aplicabilă obligaţiilor de plată rezultate din contracte încheiate între profesionişti.

Precizările de la acest capitol stabilesc, astfel, că o creanţă produce dobânzi în cazul:

contractelor încheiate între profesionişti, potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil;

contractelor încheiate între profesionişti şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului, dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua următoare acestui termen sau dacă data sau termenul de plată nu este fixată/fixat în contract:

- după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;

- dacă data primirii facturii ori a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

- dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;

- dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la ultima dintre aceste date.

 Remarcăm, în primul caz, referitor la contractele încheiate între profesionişti, trimiterea la art. 1.523 din Codul civil, spre deosebire de textul în forma anterioară a O.U.G. nr.119/2007 care trimitea la Codul comercial. Cum prevederile au fost preluate în noul Cod civil, vom arăta că, potrivit art.1.523 Cod civil, debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect. De asemenea, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când:

a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă;

b) – situaţia la care se referea trimiterea, modificată, din O.U.G.nr. 119/2007 – prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când a încălcat o obligaţie de a nu face;

c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat;

d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi;

e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

În toate cazurile de mai sus, dacă obligaţia devine scadentă după decesul debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului desemnat.

Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Orice declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră nescrisă.

Potrivit precizărilor din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, toate aceste prevederi sunt aplicabile în cazul obligaţiilor devenite scadente după data intrării sale în vigoare, indiferent de data naşterii obligaţiei.

În sfârşit, mai semnalăm un alt text modificat din O.U.G. nr.119/2007, potrivit căruia în cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art.7201 din Codul de procedură civilă.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu