5 Decembrie, 2016

Dobânda aplicabilă obligaţiilor de plată rezultate din contracte încheiate între profesionişti

Sediul materiei îl constituie atât reglementarea specială dată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 119/2007 (cu modificările şi completările ulterioare), cât şi de dispoziţiile Codului civil.

Mai întâi, trebuie precizat că, pentru a ne gândi la dobânzi, trebuie să ne asigurăm că avem de-a face cu creanţe certe, lichide şi exigibile, care reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contractul încheiat între profesionişti, aici fiind incluse contractul încheiat fie între profesionişti, fie între aceştia şi o autoritate contractantă şi care contract are ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani. Atenţie, însă, la precizarea că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă nu se aplică la creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă, după cum nici la contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Revenind la dobânzi şi creanţe, să spunem că în Codul civil veţi găsi detalii despre ce înseamnă, exact, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Aici, ne vom limita la a atrage atenţia asupra faptului că întârzierea plăţii, în temeiul căreia vă consideraţi îndreptăţiţi la solicitarea de dobânzi, reprezintă fie depăşirea termenului contractual fie depăşirea termenului legal stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a preţului.

Pentru ca o creanţă să producă dobânzi, trebuie să va asiguraţi că vă aflaţi în una din situaţiile următoare.

● În cazul contractelor încheiate între profesionişti, potrivit art. 1.535 din Codul civil, care prevede că dacă o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit. Dobânzile moratorii sunt dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daunele moratorii reprezintă despăgubirile care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somaţiei.

● O creanţă produce, de asemenea, dobânzi în cazul contractelor încheiate între profesionişti şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului. Şi aici notăm două situaţii posibile. O primă situaţie o constituie stabilirea, prin contract, a unui termen de plată, din ziua următoare acestui termen. O a doua situaţie se referă la cazul în care data sau termenul de plată nu este fixată/fixat în contract şi atunci creanţa produce dobânzi astfel:

- după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;

- dacă data primirii facturii ori a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

- dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;

- dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la ultima dintre aceste date.

Daune-interese suplimentare. În calitate de creditor, puteţi să pretindeţi daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.

Potrivit O.U.G. nr.119/2007, este nulă orice convenţie prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor sau un termen (de la care creanţa produce dobânzi) mai mare decât cel pe care l-am dezvoltat mai sus, cu situaţiile specifice prezentate.

De asemenea, este de reţinut că părţile sunt libere să stabilească rata dobânzii pentru întârzierea în plata preţului. În cazul în care rata dobânzii nu este stabilită prin contract, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României. Rata de referinţă stabilită pentru prima lună a semestrului se aplică în următoarele 6 luni.

Procedura judiciară din acelaşi act normativ citat prevede că cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte încheiate între profesionişti nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe.

Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Dacă creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de expedient, irevocabilă şi care constituie titlu executoriu.

Sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare. În cazul în care contestaţia este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilă. În această situaţie, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.

Dacă debitorul recunoaşte o parte a pretenţiilor creditorului, instanţa emite o ordonanţă de plată parţială pentru suma ce corespunde părţii necontestate a creanţei, stabilind termenul de plată.

Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei de plată. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată decât dacă părţile se înţeleg în acest sens.

În cazul în care instanţa, examinând probele cauzei, pronunţă o ordonanţă de plată numai pentru o parte din creanţa pretinsă, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.

Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

ATENŢIE: Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă. Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.

Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu.

Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu