6 Decembrie, 2016

Dispar subvenţiile funcţionale pentru irigaţii

O recentă ordonanţă de urgenţă a Guvernului modifică structura tarifelor de livrare a apei pentru irigaţii, modalităţile de negociere şi de avizare a tarifelor pe baza cărora se încheie contractele anuale de livrare a apei pentru irigaţii. Ordonanţa de urgenţă nr. 65/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 30 iunie a.c., urmăreşte, practic, eliminarea subvenţiilor de la bugetul de stat.

Justificarea urgenţei rezultă din faptul că în conformitate cu art. 64 alin. (3) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, “Cuantumul tarifului anual şi al tarifului de livrare a apei pentru irigaţii aprobat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea IV, până la data de 31 august a fiecărui an, pentru sezonul de irigaţii a anului următor”.

Prin Legea nr.281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010 activitatea de irigaţii nu mai beneficiază de ajutoare de la bugetul de stat. Cu toate acestea, conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzut ca din tariful de livrare a apei pentru irigaţii să se suporte cel mult 50% din cheltuielile cu salarizarea personalului şi din cheltuielile administrative ale sediului central, ale sediilor sucursalelor, precum şi alte asemenea cheltuieli, de la bugetul de stat. Această prevedere este în contradicţie cu angajamentul asumat de România de eliminare a subvenţiilor operaţionale pentru irigaţii.

Pentru corelarea prevederilor actuale cu schimbările intervenite ca urmare a eliminării subvenţiilor datorate abrogării, prin Legea nr. 281/2010, a art. 68 şi 69 din Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru respectarea prevederilor Tratatului de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005, se propune eliminarea prevederilor referitoare la suportarea de la bugetul de stat a cel mult 50% din cheltuielile cu salarizarea personalului şi din cheltuielile administrative ale sediului central, ale sediilor sucursalelor, precum şi alte asemenea cheltuieli.

Cuantumul tarifelor reactualizate rezultate din eliminarea subvenţiilor de la bugetul de stat se avizează de consiliile de unitate de administrare formate din reprezentanţii beneficiarilor şi, după aprobarea acestora de către Consiliul de administraţie al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. După publicare, tarifele reactualizate se folosesc pentru încheierea contractelor de livrare a apei pentru irigaţii. Contractele încheiate în temeiul art. 56 din Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au clauze anuale de renegociere, prin urmare adoptarea prezentului proiect de act normativ duce la corelarea prevederilor contractuale cu normele referitoare la eliminarea subvenţiilor.

Potrivit actului normativ de modificare a Legii îmbunătăţirilor nr.138/2004, structura tarifului anual, a tarifului pentru livrarea apei pentru irigaţii şi a tarifului sezonier, modalitatea de ajustare periodică a acestora, termenul de aducere la cunoştinţa beneficiarilor a cuantumului acestor tarife, termenul de încheiere a contractelor multianuale şi termenul de plată de către beneficiari a tarifului anual se stabilesc prin normele metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu